Archive for the ‘oameni’ Category

h1

Nenea „fratele meu”

februarie 23, 2008

Eram în maşină cu un prieten.

Mi-a spus:

„Cum credeţi că ar trebui să ne raportăm unii la alţii, că doar sîntem fraţi… nu ştiu.. nu cred că este bine că ne-am cam pierdut respectul unii pentru alţii… bine, nici ca în bisericile tradiţionale nu este bine, prea multe temenele, prea de tot să săruţi mîna unui bărbat… ”

Am stat puţin pe gînduri şi i-am spus.

„Am întîlnit doi fraţi de corp (adică din aceeaşi părinţi, nu fraţi spirituali), unul era mai în vîrstă cu 7 ani ca celălalt. Cînd a vorbit cel mai tînăr i-a spus celui mai în vîrstă „nenea”. L-am întrebat de ce? Mi-a spus: pentru că e mai mare.”

stuartlennoxbrothers-sursa-tudorplace-com-ar.jpg

Sîntem fraţi în Cristos, dar între noi sînt diferenţe în ceea ce priveşte experienţa, autoritatea epistemică, învăţătorească, vîrsta etc.

Statutul de frate în Cristos este înţeles greşit de mulţi fie printr-o neglijentă apropiere, fie printr-o nedorită îndepărtare.

Sînt unii cărora ar trebui să le spunem „Nenea frate… ”

Read the rest of this entry ?

h1

„A(r)coperirea” lui Neo 3

februarie 21, 2008

Cred că în cazul de faţă, mai înţeleaptă era tăcerea lui Radu decît o asemenea ieşire imprudentă şi dezamăgitoare sau poate că înainte de acest text ar fi meritat să vedem un altul…

Cred că era mai bine ca Radu să se fi oprit la teorie, în spiritul Agorei, recomandări pe care, după cum el însuşi recunoaşte, le-a încălcat…

Cred că la atîtea zile după reacţiile legitime la textul lui Radu Agora ar fi putut retrage articolul sau Radu ar fi putut modifica textul cu atacul la persoană.

După părerea mea, dacă tot au decis calea aia, era mai bine să nu intre în cazuistică, pentru că apelul la UTC faţă de regulile şi principiile declarate la început ne prezintă o caricaturescă alăturare.

tichia-de-margaritar.jpg

M-am întrebat zilele acestea de ce oare ce se amestecă borcanele într-o alba-neagra ameţitoare, delapidarea este alăturată delaţiunii şi primirea în UTC comparată cu trădarea fraţilor?

Este programatică pentru Agora procedura?

Nu cred!

Este neatenţie?

Probabil.

Este lipsă de profesionalism?

Este neseriozitate? Joacă de-a cuvintele sau joacă cu ideile?

Pe Dan nu îl bănuiesc de lipsă de profesionalism în domeniul lui, dar mă gîndesc la amatorism şi neatenţie în folosirea conceptelor în acest caz, da, însă Radu are mai puţine scuze.

Amatorism la deconspirare?

Dacă da, atunci sîntem toţi de-o teapă. Nu credeţi?

Read the rest of this entry ?

h1

Acoperirea lui Noe 2 articol refăcut

februarie 20, 2008

Acest articol a fost şters.

Nu ştiu încă motivul sau cauza, dar bănuiesc că eu am făcut o greşeală de adminitrare şi am şters articolul cu tot cu comentarii.

Încerc să refac articolul şi să recuperez comentariile.

Vă mulţumesc pentru înţelegere. Se întîmplă şi la case mai mari.

Dacă cineva are articolul salvat cu tot cu comentarii…. aş fi foarte recunoscător dacă aş intra în posesia lui.

Mulţumesc.

Update

am reuşit să salvez comentariile voastre 🙂
n-am reuşit să salvez comentariile mele 😦

Articolul recuperat

Continuare… de AICI

Uneori ni se întîmplă ca fotografului din imagine. Atent la fotografierea unei vaze, loveşte alt obiect, mai valoros, se pare…

Cam aşa se poate întîmpla şi în discuţia asta despre deconspirare. Din neatenţie sau din cauza unui “unghi mort”, putem sacrifica chestiuni mult mai importante discuţiei.


fotograful-atent.jpg

Radu vorbeşte despre necesitatea unei hermenutici.

Corect. N-am găsit soluţia de abordare a acestei probleme, pentru că nu avem istorie.

Adi spune că trebuie să ne recuperăm istoria.

Corect din nou. Să ne refacem istoria!

Dar asta poate deveni, fără intenţie, un fel de hortaţie triumfalistă, dar care aduce aminte de umorul caţavencian: “Haidem să haidem!”

Aceeaşi întrebare: Cum? Oare nu vorbim despre idei cu vorbe?

Read the rest of this entry ?

h1

„Acoperirea” lui Noe 1

februarie 19, 2008

Acest post conţine cîteva gînduri motivate de articolul scris de Dr. Radu Gheorghiţă pe Agora Christi.

Am citit cu mare interes textul lui Radu, mai ales că în urma articolului meu din Creştinul Azi, deseori mi s-a spus ceva de genul următor:

„Ai făcut păcatul lui Ham, i-ai descoperit ruşinea tatălui tău etc.”. Acuzele veneau mai ales din partea acelor fii ai căror părinţi au fost acuzaţi de colaboraţionism, surprinşi de faptul că nu am arătat solidaritate de grup.

Dacă vă mai amintiţi, în articolul cu pricina abordez puţin problematica aceasta: Ce faci cînd îl vezi pe tata beat?

tata-beat.jpg

De multe ori m-am întrebat: „ce-i totuşi de făcut?”. Oare am făcut bine ce am făcut? Citind rîndurile lui Radu, m-am convins încă o dată că am ales o cale mult mai bună totuşi, alegînd transparenţa vulnerabilă, decît încercarea de a legitima cu multe vorbe şi ideaţie întortocheată ceea ce este de fapt foarte simplu, la îndemîna oricui spre analiză şi judecată, dar greu apărat.

Read the rest of this entry ?

h1

Albinele bunicuţului… dorm

februarie 17, 2008

Vă mai amintiţi Mor după tine?

S-a dus şi mămăica, s-a dus şi bunicuţu.

Au rămas în urma lor cei dragi şi cîteva lucruri dragi.

Pe morţi se pun muştele, dar la înmormîntarea bunicuţului se tot aşezau albinele pe el. Le-a iubit şi l-au iubit. Boceau cu polen.

L-au însoţit pînă la mormînt ca să-i zumzăie a somn bun pînă la marea înviere.

Acum s-au culcat şi stupii, s-au învelit cu plapuma albă şi aşteaptă învierea primăverii, aşa cum bunicuţu şi mămăica împreună cu biserica răscumpărată aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie.

stupii-bunic.jpg

Bunicuţu n-a murit, doarme, la fel şi albinele lui.

Nu ştiu dacă în cer vor fi albine… eu voi duce dorul mirosului de stup proaspăt deschis.

PS.

Pentru asta mi-am luat stupi, să deschid stupii şi să le miros lăuntrul, să urmăresc albinele trebăluind pe rame, să simt mirosul înţepător de propolis ….

h1

Tibor Rubin – Mauthausen 3

februarie 15, 2008

Cind Casa Alba l-a sunat pe Tibor „Ted” Rubin sa-l anunte ca va primi Medalia de Onoare era convins ca era o gluma a unui prieten. Presedintele Bush l-a numit pe veteranul razboiului din Coreea „unul dintre cei mai viteji soldati evrei pe care America i-a avut vreodata.”

Dar Ted e foarte modest: „eu vin de la tara, dar saptamina viitoare voi primi cea mai mare onoare a tarii. E de necrezut.”

white-house-050.jpg

Primirea Medaliei de Onoare incepe o noua serie de aventuri in remarcabila viata a lui Ted Rubin.

Nascut in Ungaria in 1929, este trimis la Mauthausen in Austria la numai 15 ani.

Read the rest of this entry ?

h1

Ce facem cu nemţii? Mauthausen 2

februarie 13, 2008

Acum scările morţii şi zidul paraşutiştilor sînt pline de lumină…

zidul-parasutistilor.jpg

…poate şi pentru că acest neam atît de ciudat, germanii, fac cîte ceva să înveţe o lecţie a istoriei…

Cred că avem de învăţat cîte ceva de la ei.
Cele cîteva milioane de euro investite în prezervarea acestor locuri nu pot compensa durerea, dar .. este o posibilă lecţie de tratare a trecutului.

„Prin soarta morţilor să înveţe cei vii”…mortuorum sorte discant viventes, asta scrie pe sarcofagul din mijlocul lagărului..

Nu există uitare fără stîlpi de aducere aminte.

Nu există iertare fără recunoaşterea trecutului.

Nu există memorie fără rememorare.

Nemţii încearcă să îşi amintească şi să ne reamintească ce-au făcut…

Nemţii au curaj, un curaj de care ne-a lipsit pe noi istoria.

Nemţii au îndrăzneala de a privi în trecut şi de a ispăşi uitîndu-se în ochii noştri cu o umilinţă demnă.

În 1999 am întîlnit în Oxford un tînăr, un copilandru, era german. Studia pentru a deveni pastor în Germania natală.

Read the rest of this entry ?

h1

„Mortuorum sorte discant viventes” – Mauthausen 1

februarie 12, 2008

Am fost la Mauthhausen, lagărul care a funcţionat între 8 august 1938 şi 5 mai 1945.

M-am apropiat de zidurile neprietenoase, aflate la numai 2 km de sat.

mauthausen-departare.jpg

Am intrat.

Nimeni.

singuratate-in-curtea-garajelor.jpg

Am intrat pe următoarea poartă… nimeni…

Am bîjbîit după casa de bilete, nici un ghid, totul este tăcut, dar nu liniştit, este părăsit, dar nu în pace…

Lagărul te aşteaptă cu uşile deschise, dar cu etichete false, în spatele cărora sînt uşi închise.

Feţele lucrătorilor de acolo sînt împietrite. Nu vorbesc prea mult.

Te invită să cauţi în tăcere pe monitoare toate informaţiile de care ai nevoie.

În Mauthausen nu se vorbeşte. Nu rîde nimeni şi nici bliţurile nu fulgeră prea des.

Te simţi singur, deşi eşti în grup.

Te simţi părăsit, deşi nu te-ai întîlnit încă cu nimeni.

Într-un final găseşti cassa, o altă faţă împietrită, care nu are nici un fel de grimasă, ia bani şi dă hîrtii.

Intrăm.

Read the rest of this entry ?

h1

Totul totului tot

februarie 10, 2008

Cam aşa cere Dumnezeu de la noi…

Am scris acest articol cu mai mult timp în urmă. Tot timpul m-am gîndit la unul dintre oamenii pe care i-am admirat întotdeauna, unchiul meu, Florea Cruceru.

L-am văzut întrupînd această idee de slujire în faţa lui Dumnezeu în dedicare totală… cu totul totului tot.

Iată articolul AICI.

Este cam lung, dar este duminică seara…

h1

Beţia adîncurilor, ispita înălţimilor

februarie 8, 2008

Laurenţiu a murit. Era alpinist. A murit pentru că a coborît prea repede.
Cobora de pe vîrful Aconcagua (6962 m).

Laurenţiu s-a grăbit şi sîngele l-a trădat.

cel puţin aşa se spunea, se pare însă că adevarata cauză a morţii este alta.

Oricum… m-am gîndit mult la oameni ca el după ce am aflat. Nu contează de ce a murit pînă la urmă…

Mai bine este să mori ca el, pe munte, acolo unde i-a plăcut decît să aluneci în baie şi să te loveşti cu capul de cadă, nu?

Mai bine să te calce un Mercedes decît un Trabant, că trabantul numai te chinuie…

Cînd am auzit de moartea lui m-a gîndit la unul dintre unchii mei care a murit într-o fîntînă. Era marinar.

Mi-am adus aminte de scanfandri, care au murit din cauza unei greşeli copilăreşti. S-au ridicat prea repede la suprafaţă. Sîngele i-a trădat. Greşeală copilărească.

Mi-am adus aminte de scafandri care au rămas prea mult în adîncuri, sub „beţia adîncurilor”… nu au mai putut să se ridice la suprafaţă… adîncurile şi înălţimile funcţionează ca un drog. (Vezi Filmul Le Grand Bleu cu Jean Reno.. .)

scan.jpg

Mi-am adus aminte de mari aviatori de acrobaţie care au murit din cauza unui looping prea larg. Beţia zborului?

Paraşutişti care au riscat să tragă maneta sub 150 de m şi sau izbit de sol în timp ce suspantele încă se desfăşurau ca să prindă aer. Îmbătaţi de adrenalină?

Piloţi de formula 1, care pun frînă prea tîrziu sau trag de volan prea devreme.

Astăzi sînt profesii în care moartea pîndeşte la milimetri, în spatele unei mişcări minore, dincolo de o decizie care trebuie luată în mai puţin de o secundă…

Unde este Dumnezeu în toate astea?

Read the rest of this entry ?

h1

Mărturisire 3

februarie 2, 2008

Continuare

Am tot asteptat … ca sa aflu ulterior ca incepuse sa ne vorbeasca pe mine si sotia mea de rau in adunare si sa-i intoarca pe frati impotriva mea. Si mai tarziu am constatat cu groaza ca tatal meu nu mai e in deplinatatea facultatilor mintale. Acum avem probleme cu el din ce in ce mai mari, sta incuiat in casa, daca iese afara si vede straini in sat, fuge si se incuie si nu raspunde daca e chemat afara, mi-e teama ca va deveni violent asa ca eu cam fac de garda, stau intre el
si familia mea.

Am pus inaintea Domnului toate lucrurile, inclusiv o eventuala plecare din locuinta in care ne aflam acum impreuna cu tatal meu. Pentru ca nu am inima sa-l internez si in unele zile nici nu
pare bolnav, are grija sa-si insele interlocutorii.

Dar in alte zile, se da de gol, are momente de criza.
Situaţia este cunoscută în adunare, în localitate, dar nu mai ştim ce să facem…
Trecutul îl chinuie cumplit.
Ar putea să se elibereze prin mărturisire şi aceste lucruri ar dispărea..

Comentariul meu?

Read the rest of this entry ?

h1

Mărturisire 2

februarie 2, 2008

Continuare…

Cat despre angajament, marturisesc cu mana pe inima (si cu satisfactie) ca l-am incalcat imediat.

Aveam totusi grija sa ne ferim de oltean si de oricine ne-ar fi vazut ca „dam coltul”. Profitam de ori cate ori eram de servici la G.A.Z., bucatarie, centrala termica si ne nimeream impreuna. Dar ma macina faptul ca Oanea avusese curajul sa nu semneze si eu nu …

La Bucuresti am fost repartizati cu munca la cladirea Ministerului Apararii, langa Casa Poporului, cladire ce se afla in acel complex faimos (Casa Poporului, Hotelul … , Ministerul Apararii, si inca o cladire, pentru Leana pentru cercetare in chimie parca …).

Prima luna am avut linistie. Am fost luat de pe santier impreuna cu alti cativa si desemnati ca garda la dormitoarele muncitorilor nostrii dar si cu sarcina de a pastra o curatenie luna. Apoi au inceput presiunile, razboiul psihologic.

Dar spuneam Domnului meu tot. Cand veneau muncitorii seara la dormitoare, vene cate un soldat la mine si-mi spunea: „bai X, vezi ca intreaba CI-stul de tine.” . „Ce vrea?”. „Nu
stiu, intreaba de tine …” . Apoi intr-o zi mi-au zis: „Du-te ca vrea sa vorbeasca cu tine”. Am plecat cu inima stransa dar in legatura cu Domnul meu.

Nu l-am intalnit… desi eram hotarat sa dau ochii cu el. Ma saturasem sa stau in tensiune. Si apoi a fost mai usor. De cate ori ma trimiteau, le spuneam ca nu l-am gasit si ca daca vrea, de ce nu vine el?

Au inceput focurile de arma automata si CI-stul meu nu mai era de gasit nicaieri, fugise sa-si scape viata. Multumesc mereu Domnului meu ca am scapat de ei. Pentru ca daca azi tin capul sus nu mi se datoreaza mie si curajului meu ci Dragostei Lui, stiu bine acest lucru.

Cand am ajuns acasa (am plecat de acolo cu tinichea de coada pentru ca sunt unul din soldatii care au organizat o rascoala, vroiam sa se reduca armata la un an de zile ca durata.

Read the rest of this entry ?

h1

Mărturisire 1

februarie 1, 2008

Această mărturisire aparţine unuia dintre cititorii acestui blog. Am acordul lui pentru a posta acest text prin care doreşte să se elibereze.

Poate că este un început bun. Îi admir curajul şi v-aş ruga să păstraţi decenţa comentariilor în jurul acestui act care creează o situaţie foarte fragilă pentru cel care face o astfel de mărturisire.M-am nascut intr-o familie de crestini evanghelici.

Am avut o viata zbuciumata.
Tata era responsabil de adunare (asa era la Crestini dupa Evanghelie) si noi ca familie am avut multe shicane din partea Securitatii.
Mama a fost inginer geolog si prin natura muncii dumneaei avea acces la documente secrete.
De fapt, dumneaei crea documentele (harti cu zacaminte de gaze si petrol in zonele in care se faceau prospectiuni) care ulterior deveneau documente secrete si aparea securistul care o avea in primire si ii facea mizerii: „de ce umbla cu documente secrete daca nu era membra de partid si era pocaita”…

La scoala aveam probleme cu profesorii care ne tratau diferentiat fata de ceilalti.
Prin scoala gimnaziala, avand deja experienta de prada haituita, am descoperit si desconspirat un profesor de fizica pentru legaturi cu securitatea, prin anii 80 si ceva, nu mai tin minte exact, au fost lucruri neplacute pentru mine.

Am aflat imediat dupa aceea ca cel mai bun prieten al meu, care era si cel mai bun in clasa, era recrutat de acel profesor de fizica si avea misiunea de a ma descoase in fel si chip.
Azi, acel prieten imi evita privirea. Continui sa-l respect ca prieten din copilarie.

S-au intamplat multe la vremea aceea, m-am maturizat cu mult inaintea copiilor de varsta mea.
Ca familie de responsabil de adunare am fost mereu sub presiune si am inceput sa fiu atent in jurul meu, sa invat sa descopar posibili informatori, mai ales in adunarea noastra si ma consideram un „pazitor” al grupului de tineret din care faceam parte.

Orice nou venit era atent cercetat de mine si multa vreme imi pastram rezervele asupra lui.

Read the rest of this entry ?

h1

Volnic, mernic, trebnic şi ispravnic

ianuarie 27, 2008

Pe 21 ianurie mi-am adus aminte de Petru Creţia. Apoi mi-au trecut pe dinaintea ochilor alţi dascăli, unii trecuţi deja dintre noi.

Mi-am adus aminte şi de Iancu Fischer. Un adevărat boier.

I-am dedicat un articol cu ceva timp în urmă.

E bun de duminică, Sabat al nostru.

Azi e duminică, ziua afirmărilor, atunci să răscumpărăm negaţia.

Articolul este AICI.

h1

Daniel a ieşit din groapa cu lei!

ianuarie 25, 2008

Daniel, un blogăr mai tînăr, a ieşit din groapa cu leii Sorbonei!

Şi-a luat doctoratul cu succes, un doctorat în cotutelă, pe care abia aştept să îl văd publicat într-o formă digerabilă pentru „publicul larg” sau „marele public”!

Felicitări Daniel!

We are so proud of you…. vorba franţuzului 🙂

Excelent rezumat al argumentului tezei aici.

h1

Să mai cînte şi gura noastră…

ianuarie 24, 2008

Ia uitaţi şi ascultaţi o interpretare de excepţie… AICI . Îmi spuneţi şi mie ce melodie este în playback?

…începutul este promiţător… cînd începe să cînte vocea…. vă rog să vă ţineţi de ceva, să staţi frumos pe scaun, pe un scaun solid, culcat e cel mai bine, ca să puteţi trage genunchii la piept. 🙂

Am ascultat melodia de vreo 10 ori. Efectul este devastator. Este întîlnirea dintre două stiluri? Nuuuuu! Este întîlnirea dintre două lumi, dintre două culturi şi neaşteptatul este garant al efectului…

După ce o ascultaţi vă spun de ce am pus-o.

1. Nu vreau să fac reclamă acestui tip de muzică, acestui tip de interpretare

2. Nu vreau să îmi bat joc de etnia respectivă. TAtăl meu a păstorit o biserică formată din etnia cu pricina. Am chiar o mare simpatie faţă de oameni ca Tamango, pentru autenticitatea şi simţul umorului, pentru naturaleţe şi talent.

3. În principiu nu am nimic cu stilul (care dintre ele 🙂 )

dar revin…

cred că avem de discutat despre muzică…şi nu numai.

Cîteva zile în urmă se pornise o discuţie despre relaţia dintre români şi ţigani, altă dată s-a discutat despre formă şi fond, cum cîntăm ceea ce cîntăm şi altele ca acestea. Putem imagina manele creştine?

Dar pînă una alta … uite un personaj extraordinar… ăsta-i autentic.

şi inteligent şi profund

Oricum, azi de ziua unirii, hai să dăm mînă cu mînă… români şi rromâni ..

Merită comentat pe tema asta.

Îi mulţumesc Adrianei pentru melodia trimisă…

h1

Sînt sătul de saturaţie…

ianuarie 23, 2008

Vă mărturisesc că m-am săturat de toată discuţia asta pătimaşă în jurul pastorului Iosif Ţon. S-a deviat foarte mult de la ceea ce, probabil, cei mai mulţi ar fi dorit să se discute: deconspirarea în sine şi nu persoane.

Aşa cum spuneam şi altă dată, nu putem pleca de la persoane pentru a discuta principii, din păcate pentru noi, rămînem tot la persoane.

Ne este greu cu argumentaţia, recurgem imediat la verdicte. (Este adevărat că în lipsa informaţiilor este greu de argumentat). Aşa cum observa un comentator ieri (Pety, cred), există cîţiva factori care ne „aburesc” serios judecata.

Nu putem dezbate şi demonstra multe lucruri, dar ne lăsăm ispitiţi de epitete.

Am mai spus aceste lucruri pentru că tocmai aceste căi am încercat să le urmez pe blog: demonstraţie şi argumentaţie, nu epitete şi verdicte „ex burtibus”.

Cred că s-au spus mult prea multe lucruri. Bune, rele, cu mult calm, cu patimă, cu venin, cu informaţii, cu „păreri”, chiar „s-a dat şi cu părerea”.

Read the rest of this entry ?

h1

Cristi Bădiliţă are pagină proprie

ianuarie 19, 2008

Şi pe Cristi l-au năşit alţii. Nişte colegi l-au obligat să iasă în spaţiul virtual. I-au făcut o pagină web.

tip3.jpg

După luptele cu jurnalele din Rromînika şi cu mofturile jurnaliştilor de pe la respectivele cotidiene sau săptămînale… şi-a luat inima în dinţi şi îşi publică articolele cum vrea, fără ciuntiri, editări… iar cînd spune cîte o chestie neconvenabilă nu mai aude…

„Domnu Cristi, asta nu se poate… e prea dură… ce-o să zică cutare… n-ai putea să o mai tunzi puţin, să o îmblînzim… „.

În fiecare duminică va publica un articol nou. AICI.

Încă un convertit…. la blogoslovire… deşi ce face el nu este tocmai blogging, dar, oricum, ăsta-i viitorul….

Succes, Cristi.

h1

„Comitetul Central”

ianuarie 19, 2008

„Comitetul Central”, aşa îi spuneam. Au fost vremuri aşa de frumoase…. Era imediat după … 1989, că nu ştiu cum să îi mai spun… (Rebeliuţie?), în anii 90, 91, 92, 93. Încă mai aveam reflexele „comitetul central”, „congresul al XII-lea”, „cînd o face plopu pere şi richita micşunele… ”

Această fotografie este făcută undeva prin 1993. Îi mulţumesc lui Dănuţ că a scos-o de prin sertarele lui.

lamunte.jpg

Eu stau între Dănuţ şi Vasile. Vasile fără şapca lui rusească, eu fără kilogramele popeşti, Dănuţ fără perii albi…

Era într-o tabără în care pregăteam studiul biblic asupra Epistolei lui Iacov sau Evangheliei după Ioan, aşa cred. La Voroneţ?

Ce grup! Fiecare avea altă specialitate, dar pregăteam materialul şi apoi îl studiam în grupuri mici.

După studiul în grupurile mici se făceau sintezele, prezentate la cîteva săptămîni în cadrul bisericii, apoi….. tabăra finală.

Ce vremuri…

Aşa am început să cred că Biblia trebuie scoasă cu orice preţ din academiile teologice şi din biserici şi pusă în mîna oamenilor, matematicieni, filozofi, ingineri textilişti, designeri, filologi, toţi trebuie să pună mîna pe Biblie… sub călăuzire, sub supravegherea Trupului, cu grijă la istoria interpretărilor (tradiţia), dar cu mîna pe Biblie… merge. Se poate!

Dacă azi aş rămîne fără slujbă, aş lua de la capăt un grup, poate două, unul pe Iacov, unul pe 1 Ioan, poate chiar trei, Dialogurile lui Platon… toate în greacă…

Apoi ne-am apuca de Evanghelia după Ioan şi de Romani, tot în greacă şi apoi de Atanasie, tot în greacă…

Şi cu un alt grup, Augustin, de data asta în latină…

Ucenicie peripatetică, dar stînd pe loc! Asta-i! 🙂

h1

Bobby Fischer nu mai joacă şah…

ianuarie 18, 2008

Bobby Fischer a murit. Este singurul american care a întrerupt supremaţia ruşilor la şah.

Se pare că a fost numit „cel mai mare jucător de şah al tuturor timpurilor”

Şah-ul … joc de arabi? De persani… Jucat bine de ruşi şi cel mai bine de

„singurul american” … tăiat împrejur….
Iar evreii, binecuvîntat fie neamul şi rasa lor…

Fischer îl chema pe singurul coleg evreu pe care l-am avut în clasele XI-XII, Iancu Fischer îl chema pe respectatul profesor căruia i-am dedicat un articol cînd a murit.

h1

Ca să nu mai fiu bătut la cap…

ianuarie 17, 2008

….cu chestii din astea: „Băi, a văzut ce-a scris ăla, ai văzut ce dezbatere e pe blogul ăluilalt, nu-i aşa că-i împotriva ta, e împotriva Emanuelului, e gaşcă….deci şi el a ocolit dosarul lui taică-tău că aţi fost prieteni, da? „.

Celor bolnavi de scenarită cronică şi altora le spun clar şi cu gura plină: am fost de acord să se publice dosarul tatălui meu, face parte din lupta pentru adevăr şi pentru recuperarea trecutului nostru…. aşa cum a fost el, trecutului nostru …. şi al meu, numai că Dănuţ a uitat acest folder prin computerele lui.

Aşa că vă rog, mergeţi la Dănuţ, vedeţi ce declară el AICI, totul este adevărat, spălaţi-vă bine ochii pentru că acest fel de lucruri cred că sînt gesturi de normalitate finalmente.

Îmi place neamul nostru cu toată pasiunea de care dăm dovadă…. dar nu gust deloc isteria…

Dacă mergeţi la Dănuţ mai aveţi un bonus: o poză foarte „rotundă” cu pătrăţosu 🙂

h1

Cristi Dugulescu mulţumeşte

ianuarie 16, 2008

Se pare că gîndurile voastre au ajuns unde trebuie, la familie. Iată încă un lucru bun şi de ajutor, pe lîngă toate discuţiile şi isteriile din zilele trecute.

Aici sînt cuvintele lui Cristi:

Doresc sa spun un multumesc din inima tuturor celor care ne-au incurajat si au fost alaturi de noi in aceste zile atat de grele pt familia noastra, Domnul sa va rasplateasca dragostea din plin.
Iar pt cei care care simt nevoia sa iasa in evidenta prin alte metode neortodoxe, ma rog ca Bunul Dumnezeu sa va daruiasca multa intelepciune si mai ales dragoste si smerenie ca sa puteti sa fiti cu adevarat “sare si lumina” !

…Iubirea e ce poti sa faci
Pentru vrasmas si pentru frate,
Sa rabzi sa suferi si sa taci
Cand ti se face-o nedreptate.

………………………..

Iubirea-i rana sangerand
Si intrebarea ce te mira:
“Cum,cei ce i-am hranit pe rand,
Ei tot pe rand ma rastignira?”

…………………………..

Iubirea este bobul bun,
Care rodeste doar cand moare,
E investitia de acum
Intr-o recolta viitoare.

Iubirea e ce poti sa dai,
Ce-astepti in schimb e lacomie,
Cand dai,iti strangi comori in Rai
Iar viata ta-i o poezie.

de Petru Dugulescu

(Definitia Iubirii-vol. Apus de Mileniu)

Comentariul este aici.

Dragă Cristi, mulţumim pentru reacţia ta. Dumnezeu să vă mîngîie….. şi crede-mă pe cuvînt, sînt puţini care te înţeleg mai bine ca mine. Crede-mă!

h1

Iosit Ţon revine cu o notă autobiografică

ianuarie 16, 2008

Trimisă pe Masa Rodundă la început, a ajuns pînă la urmă unde îi este locul, pe blogul lui Dan Mitrofan.

E bine. Asta înseamnă că toată tevatura asta nu-i degeaba.

Dănuţ îşi publică dosarul, fratele Taloş şi-a făcut blog şi aşa cum ne-a promis, treptat, fratele Iosif va face lumină în dreptul său…

Cu toate opintelile, icniturile şi pufăiturile prin colţurile casei Domnului se dă cu pămătuful de praf…

Slava Lui că nu ne lasă…

h1

Avem totuşi regină….

ianuarie 15, 2008

Neclar, foarte neclar ce s-a întîmplat de ziua abdicării…Încă nu m-am lămurit, dar nu sînt specialist în politică, nici nu-mi dau prea mult cu părerea despre monarhia română.

Îmi iubesc regele, pe regele Mihai şi gata. Am încredere în bunul său simţ şi în faptul că nu s-a depărtat de Dumnezeu în aceşti ani, în ciuda locuirii pe meleaguri mioritice… .

Dacă nu este prea clar cum stau lucrurile cu Margareta… va fi regină, nu va fi regină, va fi regină, nu va fi regină… este clar că avem cel puţin o regină adevărată. Regina Ana!

regele-si-regina-autor-rodica-iliescu-sursa-agero-stuttgart-de.jpg

Interviul din 13 ianuarie este o delicatesă a spiritului. Autenticitate, naturaleţe, smerenie, credinţă… Sărut mîna, regină!

Săru mîna, doamna Eugenia pentru regalul jurnalistic oferit prin acest interviu…

Doamna Eugenia Vodă ar trebui plătită greutatea dînsei în aur pentru interviurile realizate la „profesionişti”…

Iată că avem şi lucruri bune…

Să ne trăiască! Şi regina Ana şi „regina” Eugenia Vodă (ce nume… predestinat, se pare… )!

h1

Cine este Răsvan Cristian? 3

ianuarie 12, 2008

Draga Marius,

In urma cu cinci ani am cunoscut iertarea la crucea Domnului nostru Isus Cristos.

Am primit mantuirea si rugaciunile mamei mele si a multor alti frati si surori care ma cunosteau au primit raspuns.

Marius, nu am fost securist, turnator, colaborator, nu am dispretuit pe cei cu care am lucrat, pentru ca cei cu care am avut misiuni faceau meserie nu porcarii.

Dar am facut restul de pacate, toate insirate la “firea pamanteasca” din Galateni 5.

Stiu de ce s-a cutremurat Domnul de groaza pe cruce, pentru ca ma vad pe mine in pacat, incarcandu-L.

Nu am mai facut nimanui marturisirile pe care le citesti aici, nici macar partial.

Dar eu am fost atat de pacatos, Marius, ca tu nu poti sa bei cafea cu mine. Sunt iertat dar ma simt ca Pavel, iubitul de el, care a stat trei ani departe de frati, ca-n pustie.

Am fost botezat de fr. Gavriliuc si fr. Groza de la Bucuresti, odata cu sotia mea, Carmen.

Pana cand mama s-a imbolnavit, veneam o data la 2 saptamani la Targu Neamt. La Harlau nu e adunare si duminica ascultam predica, ne rugam, citeam din biblie, eu Carmen si Ana-maria, fetita.

Copiii mei vin de la Bucuresti doar in vacanta mare, aici si la Targu.

De doi ani de cand sunt studenti, au fost in vacante in strainatate, n-au mai venit.

Din august anul trecut, fiecare sfarsit de saptamana il facem la Neamt.

Duminica de duminica mergem la Evanghelici, la adunarea pastorita de fr. Corneliu Almasanu. Invat de la el mereu.

Adunarea e plina de tigani si Carmen se ocupa de tineret, toti tigani.

Ii iubesc si cred ca si ei ma iubesc pe mine. Trebuie sa ia Carmen carnet de sofer, daca Domnul va ingadui, acum, in decembrie.

Eu nu vreau sa conduc. Iau masina dar nu pot sa parasesc adunarea asta si sa merg la Piatra, la fr. Marin, la noi, la baptisti, pentru ca stau in spartura aici, la tigani, cu fr. Cornel.

Marius, am o viata binecuvantata de cinci ani. Am cunoscut Cuvantul de mic dar nu l-am trait.

M-am lasat de fumat de cand am fost chemat de Domnul si m-am ingrasat  20 de kile, mai mare jalea.

Am ostenit si cred ca si tu esti obosit sa citesti toate astea.

Acum sunt la Harlau, aici sunt seful sectiei de interne. Maine plec la Neamt.

M-ai intrebat si ti-am raspuns. Nu-ti dau telefoanele si adresele, pentru ca mi le-ai cerut cand nu stiai cine sunt.

Te imbratisez,
Rasvan

%d blogeri au apreciat: