Un alt pătrățos – o călătorie de 25 de ani

sursa AICI

Vorbirea şi scrierea corectă… ca duşul zilnic …

N-aş fi zis-o mai bine:

Bip-bip făcuse telefonul şi ea butona nerăbdătoare să vadă ce fluturaşi şi ponei, codiţe de iepuraşi şi curcubeie i-a mai trimis amorezatul ei. Insistasem să-mi arate şi mie, doar asta fac prietenele cele mai bune, aşa că am plăcerea să vă redau întocmai: ”Buna! Cum mai ieşti? Mie dor de u.Şti ca mereu miam dorit o fata ca tine?am gasito, iubit-o!”. O fi dragostea oarbă, dar eu (şi mai apoi nici prietena mea) n-aş fi putut trece peste purceluşii din mesajele cavalerului. Îmi tot venea în minte ce spunea Florin Piersic într-o emisiune: ”Să iubim limba română ca pe-o blândă mireasă…” şi apoi ce scria Simona Catrina într-un eseu savuros pe aceeaşi temă: ”Eu te-am iubit corect gramatical!”

Adevărul despre facebook!?

via J.L.

Natural disasters/Bug Right Activists/Man Church – Brad Stine

Brad Stine este comediant

Patratosu – parastas de un milion de accesări

xxx
xxx
xxxxxxxxxxxxxxx
xxxxxxxxxxxxxxx

xxx
xxx

xxx
xxx

xxx

Patratosu – parastas de un an

Iată că a trecut exact un an de cînd am murit. Am murit pe 21 mai 2008. 

Atunci situaţia era cam aşa.

Date tehnice la închidere, 20 mai 2008:

911 posturi din octombrie 2006 pînă în 20 mai 2008
31 de categorii
129 etichete
………………
Peste 767000 de accesări. (recordul: Luna ianuarie 2008 cu 128.498 click-uri.)
Peste 21.300 de comentarii.
……………….
Media de vizitatori pe zi la închiderea blogului: 1096
Media de accesări pe zi: 2962 (recordul cf. wordpress: 7380/zi, 4 ianuarie 2008 )
cf. Sitemeter.
…………….
Nr. de accesări în 20 mai: 3813
cf. WordPress
……………..
comentarii spam: 5661
cf. wordpress.

Astăzi, după un an de zile fix şi exact, după ce am urmărit cu stupoare ce se întîmplă unui blog mort, am hotărît să împărtăşesc aceste date, poate foloseşte cuiva. 

Iată situaţia la zi:

Pătrăţosu a murit! …. 00

Unii spun că a murit! Că a avut un accident în timpul testărilor!

Nuuuuuuu, de fapt s-a întîmplat cam aşa:

De atunci nu mai ştie nimeni de el. A plecat!

S-ar putea să îl vedeţi umblînd fantomatic ici şi colo, deghizat din argintiu în negru..urcînd pentru puţin deal în topuri (fără să vrea s-a cocoţat iar pe locul I 🙂 ), coborînd în canioane şi, din cînd în cînd mai dă iarăşi prin bălţi… de data asta se va stropi numai pe el însuşi…. din cauza singurătăţii.

Este o singurătate de alergător de cursă lungă. Maşinile astea ating uşor un milion de km la bord. Era cît pe ce….

Va fi departe şi totuşi pe-aproape…

Oare se va mai întoarce vreodată?

Cu regrete:

Păcubosu, fratele lu Pătrăţosu….

PS.

Amintiri…02

Am văzut demult un SF. Se făcea că, printr-un dispozitiv electronic complicat ai fi putut să îţi cumperi „amintiri”. Te aşezai pe un scaun şi ţi se împrumutau amintiri. Contra cost, se înţelege! Puteai avea amintiri cu o excursie în Grand Canyon, în Colorado, în Amazon.

…………………..

Eu aş scrie scenariul unui SF în care s-ar putea cumpăra timp. N-aţi fost tentaţi niciodată de acestă idee?

Să cumperi timp, aşa cum ar fi trebuit să cumpere fecioarele neînţelepte din Evanghelia după Matei cap. 25. Să cumperi undelemnul-timp.

Se fabrică de toate, haine, maşini, de toate, un singur lucru nu se poate cumpăra: timpul.

………………………

Investiţia în timp este cea mai bună investiţie. Investiţia în lucrurile netransferabile. Care sînt acestea? Sănătatea, mîntuirea, timpul…

A doua categorie de lucruri în care merită să investeşti sînt lucrurile create de Dumnezeu şi care cresc versus lucrurile create de om şi care nu cresc.

I’ve found God…

Am ascultat cu deosebit interes emisiunea lui Robert Turcescu de ieri despre declaraţia celui care conduce observatorul astronomic al Vaticanului.

Din nou demonstrăm că sîntem un neam de isterici. Vorba lui CAragiale, în ţara noastră nu se munceşte mult, nu se gîndeşte mult, dar se vorbeşte mult.

Ce-a înţeles lumea: VATICANUL A RECUNOSCUT EXISTENŢA EXTRATEREŞTRILOR. Asta nu-i o problemă de teologie, este o problemă de hermenutică.

Ei, vaticanii, ne pregătesc deja pentru a ne întîlni cu un omuleţ mic şi verde pe care îl au conservat deja în frigiderele de prin Cetate.:) Să fim serioşi. La fel de adevărată ca autopsia celebră deja a extraterestrului de prin anii 50 la care rîde şi un student la medicină în anul I.

„Ca pruncu”… 06

Cineva mi-a trimis aceste „perle” prin email! Nu întotdeauna citesc acest fel de scrisori trimise la grămadă, dar de data asta m-am uitat cu atenţie şi mi-am adus aminte de cuvintele lui Isus:

Marcu 10:14 Iar văzând Iisus, nu i-a părut bine, şi a zis lor: Lăsaţi pruncii să vină la mine, şi nu-i opriţi pre ei; că a unora ca acestora este Împărăţia lui Dumnezeu. 15 Că amin zic vouă: Oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra întru ea.

Matei 19:14 Iar Iisus a zis lor: Lăsaţi pruncii, şi nu-i opriţi pre ei a veni la mine; că a unora ca acestora este Împărăţia Cerurilor.

Ce înseamnă să primim Împărăţia „ca pruncul”?

După părerea mea Domnul nu ne spune „să nu fim cumva” cînd se referă la copii… ne spune cum să fim. Ne vorbeşte despre o atitudine, nu despre o listă de fapte.

Am ascultat de multe ori exerciţii exegetice asupra acestor versete şi toţi predicatorii aminteau de „bunătatea” şi „puritatea” copiilor. Capacitatea lor de a ierta etc.

Copiii sînt răutăcioşi. Foarte. Înrăutăţiţi! Copiii au perversităţile şi şmecheriile lor.

M-ai scos din pepeni…9

Din pepenii mei pătraţi.

Mi-am „ieşit din pepeni”… Ce expresie! Alături de altele… „gras pepene”, „gras ca un pepene” (aşa fusei), mi-am pierdut răbdarea cu cineva… mi-am ieşit din fire…

Mi-am ieşit din ţîţîni…

Zilele trecute mi-am ieşit din pepeni, dar m-am abţinut.

Imaginaţi-vă!

Stai ascuns în pepenii copţi.

De ce? De răul hoţilor.

Oriunde în ţărişoara asta dragă, cînd dau în copt rotundele şaflice pline cu apă şi zahăr, apar hoţii. Dau tîrcoale.

Din această pricină proprietarii „holdei” trebuie să se mute efectiv pe tarla. TRebuie să doarmă acolo noaptea, să stea de pază ziua. Mănîncă pîine cu pepeni.

Stai ascuns! Pîndeşti! (e greu să stai ascuns în „lanu” cu pepeni, că te vezi, dar te tupilezi între vrejuri, lungit cît eşti de scurt, în cazul meu… 🙂 )

Vine hoţul ….. trage căruţa, începe să încarce….

şi îţi dai seama că este cumnatu, vecinu,

Atunci ieşi din pepeni şi alergi după dînsul…. spunînd:……………………………………..

………………………………………

Săptămînile trecute mi-am ieşit din pepeni…. şi am hotărît să ies definitiv din afacerea cu pepeni pătraţi…

„Salutare la toţi” de la ….Ansamblov…. 16

Iată cîteva rînduri din partea unui prieten foarte bun care s-a semnat …. Ansamblov. Unii îşi vor da seama imediat despre cine este vorba.

A făcut o analiză asupra celor întîmplate pe acest blog în ultima vreme. Este perspectiva lui, sînt cuvintele lui.

Nu vă spun ce cred eu deocamdată despre ce spune el.

Acesta este textul

Salutare la toti

Comunicat

Din pricina

1. virulenţei tot mai mari a comentariilor, care includ la pachet jigniri personale, devieri de la subiect, etc.

2. devierii de la subiect.

3. problemelor de înţelegere dezvoltate în jurul postului Isus „loser”?

4. dorinţei de a medita în linişte la cele transmise de diverşii comentatori..

am retras postul pe privat.

1. îmi cer iertare faţă de prietenii care m-am înţeles greşit. Pentru un act de comunicare este nevoie de doi, un emitator şi un receptor. Dacă un act de comunicare este ratat se poate ca problema să fie şi la emitator.

2. nu sînt convins că am greşit în cele spuse, dar dacă o mîncare poticneşte…
atunci mai bine n-o mănînc. După acest principiu am trăit pînă acum şi am sfătuit şi pe alţii să trăiască.

3. îmi pare extrem de rău că postarea mea a fost interpretată greşit, ca o lipsă de reverenţă faţă de Numele şi Persoana Mîntuitorului.

cu drag pentru toţi,

acelaşi…

PS.

Crina, am primit mesajul tău, am pus în sertar şi nu l-am închis 🙂

Răstignirea pătratului

În urmă cu ceva vreme, prin preajma unui „celebru” concurs 🙂 unui artist-meşteşugar i s-a dat o comandă: o sculptură care să fie în legătură cumva cu Pătrăţosu. S-a gîndit omul, s-a gîndit, şi-a tocat creierii mărunt, aşa cum ne-a mărturisit, pînă cînd i-a venit o idee de care eu însumi nu sînt demn, dar care m-a încîntat de la prima explicaţie.

Am primit supriza cînd am fost la Beclean. Eu n-am ştiut nimic pînă în ziua primirii, dar nici omul de afaceri care a comandat lucrarea n-a ştiut ce va fi, cum va arăta, cum se va intitula.

Ne-am apropiat de maşină, o Dacie pick-up şi … meşterul a descărcat un ghips alb, neuscat încă, umed pe alocuri, fragil, dar greu, aşa cum a fost şi jerfa.

Amîndoi am fost uimiţi în momentul în care artistul ne-a arătat „obiectul” şi ne-a explicat despre ce este vorba:

Este răstignirea unui Pătrat… „Am fost răstignit împreună cu Cristos….. Pătratul este răstignit cu Cristos, dar Cristos este şi nu mai este acolo, dacă te uiţi de jos în sus, vezi că spaţiul de jos este gol… El este în ceruri, dar ne lasă răstignirea nouă, aici. Aici noi ne transformăm după chipul Său. Ne mulăm pe Cristos şi sîntem datori să purtăm urmele lui în carnea noastră. Aici, în ghipos este doar mulajul care a rămas ca o amprentă în pătrat, pe pătratul care a fost pus împreună cu El pe Cruce…”

L-am privit din toate părţile… Este greu, foarte greu, cred că are undeva pe la 30 de kg. M-am luptat cu el să-l duc spre biroul meu. Îmi trebuie un perete întreg pentru el. Nu poţi pune aşa ceva pe lîngă poze de familie sau alte chestii.

Este lemn vechi, aurit pe alocuri, ghips peste reţea de fibră de sticlă… undeva spre inimă este simbolul Treimii, dar cu vîrful în jos pentru a arăta pogorămîntul, Întruparea.

Gata! Pătratul a fost răstignit! Pentru ce să mai trăiască? Moartea şi Învierea sînt Legile după care creştinul trebuie să trăiască.

Îi mulţumesc celui care a comandat lucrarea, mulţumesc celui care a făcut-o şi mulţumesc mai ales pentru ideea de a mă răstigni pentru binele altuia!

Aşa voi face! 🙂

Notă:

1. nu am avut libertatea din partea artistului-meşteşugar de a-i deconspira numele.

2. nu am avut permisiunea „sponsorului” pentru a-l descoperi

3. Am pus acest post acum pentru că acesta îmi este adevăratul „premiu” după acest an şi 1 lună de blogging. Pe acesta îl consider cel mai autentic, de un simbolism care m-a încărcat de gînduri şi de planuri. Este un „premiu” pe care l-am primit ca pe un DAR, adică în afara oricărui concurs sau competiţii.

Nici artistul, nici sponsorul nu s-au calificat în autorităţi evaluatoare a felului în care eu am scris în acest an, din Paşte în Paşte, ci mi-au dăruit „o sugestie”, un sfat duhovnicesc, sfat pe care l-am luat deja cu mare seriozitate în inimă.

Galateni 2:20 Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

Am intrat într-o celulă…

Nu din aia…. din asta. Iată AICI. Dacă aş intra într-o celulă…. Dacă aş intra într-una dintre celulele mele… Zilele trecute am discutat mult despre viaţă, despre pămîntul bătrîn, despre evoluţie şi altele ca acestea. Un prieten mi-a trimis un clip, o animaţie. Habar n-am, nu mă pricep, nu ştiu cît este de aproape de realitatea microscopică. El este pasionat de genetică, biologie, medic etc. Spune că este „pure beauty” şi că aşa ar fi.

Asta înseamnă că trebuie să îl cred. Aşa frumos să fie spectacolul dintr-o celulă? Numai de muzică mă cam îndoiesc… 🙂 SAu poate că şi celulele cîntă.

Dacă aşa arată viaţa într-o celulă, mai poate spune cineva că nu există Dumnezeu?

E prea complex totul, prea rafinat acest balet….

Da, ştiu, fără muzică… şi totuşi…

Bondaru

A venit primăvara. Abia aştept să urmăresc zborul albinelor la urdiniş, să văd bondarii, pe care altădată îi prindeam şi îi legam cu aţă de papiotă ca să ne zboare pe deasupra capetelor. Nimic mai liniştitor, dacă este departe şi fără ac, nimic mai îngrijorător decît sunetul aripilor de viespe, albine, bondari de pădure.

Una dintre cele bucăţile muzicale care mă fascinează la fiecare ascultare este Bondarul lui Korsakov.

Iată o prima interpretare

Zubin Mehta cu Berlinezii, varianta pentru orchestră.

Acum suprizele

Mort din dragoste de…. blog

Iată AICI un articol interesant despre relaţia dintre blogging şi bolile cardiace!

Eu cred că au dreptate, am păţit-o! 🙂  Viaţă de începător!

Ei, glumesc, mie mi-a venit din altceva. Uite-aici! Merită să luaţi în serios şi avertismentul meu.

De atunci s-au dus 10 kg, s-au dus nopţile nedormite, s-au dus kilometrii în plus, s-au dus unele activităţi şi mai ales am renunţat să fiu agenţia de ştiri a baptiştilor din România. Se descurcă singuri, cred eu!  🙂

Cred totuşi că acest articol poate reprezenta un avertisment serios pentru bloggeri, mai ales pentru aceia care pun „la pipotă”, care nu ştiu să se autoironizeze, care nu ştiu să treacă relaxaţi peste înjurături, care nu înţeleg că un blogher fără simţ ludic … poate muri dintr-o joacă.

Tovarăşa balerină…

Vă mai amintiţi cînd eram cu toţii „tovarăşi”? Vă amintiţi cum suna?

Tovarăşe elev,
tovarăşu soldat,
tovarăşe capitan,
tovarăşa profesoară,

Ce oximoronică exprimare! O ciudăţenie!
Tovărăşia, camaraderia, presupunea egalitatea, eliminarea elitei, dar vă amintiţi cu ce slugărnicie erau pronunţate chestii ca

tovarăşu preşedinte,
tovarăşu secretar general

Unde era egalitatea? Dispariţia elitelor?

Cel mai comic mi s-a părut aşa:
tovarăşu pictor,
tovarăşu sculptor,
tovarăşu scriitor,
tovarăşu ziarist,
tovarăşu scenarist,
tovarăşu solist
tovarăşa balerină.

Arta era tovărăşită,
cultura era tovărăşească.

Oamenii erau întovărăşiţi cu forţa.

Diferenţe…

Un prieten mi-a scris zilele trecute frămîntat de diferenţe:

Diferenţa dintre superficialitate şi substanţă,

Diferenţa dintre ziarist şi scriitor,

Diferenţa dintre chibiţ şi comentator,

Diferenţa dintre tribună şi tribun…

……………………………………………….

1. La prima nu-i greu, nu poţi să identifici substanţa dacă eşti superficial, nu poţi fi superificial dacă ai substanţă şi tot aşa mai departe… E uşor. Deci am trecut superficial peste diferenţa dintre superficialitate şi substanţă 🙂

2. Relaţia dintre ziarist şi scriitor? Hm, care-i genul proxim?

Comunicat: De ce am refuzat premiul Thymos?

Dat fiind faptul că azi am fost sunat de Cargus pentru înmînarea premiului Thymos, astăzi dau această declaraţie pregătită de mai multă vreme: am refuzat Premiul Thymos.

Precizez că ideea acestui refuz mi-a stăruit în minte încă de la data anunţării acestor premii. Setul de „evenimente” din ultima vreme nu mi-a influenţat dramatic decizia, dar m-a ajutat să rămîn ferm astăzi.

Dacă este necesar voi detalia cauzele acestui refuz, însă consider că este instructiv, dincolo de orice polemică trecută sau posibilă, să enunţ pe scurt o parte dintre aceste motive.

Consider că este util să le supun analizei, pentru că discuţia pe tematica implicată de un asemenea proces trece dincolo de tribulaţiile prezentului.

Mărturisesc că am fost ezitant, martori îmi sînt cîţiva prieteni, în a accepta sau nu aceste premii doar din cauza interpretării greşite a gestului meu tocmai în contextul deosebit de delicat al reacţiilor împotriva mea din ultima vreme.

Între timp au apărut noi „evenimente” care nu mai favorizează deloc o înţelegere obiectivă a respingerii mele. Risc totuşi să îmi exprim punctul de vedere.

Iată motivaţiile mele:

De ce am revenit?

M-am întors acasă, între „românaşii mei dragi”, după ce am hălăduit 40 de zile prin pustii şi pe coclaurii wordpress, aşa cum am spus.

Mi-am luat o perioadă de post de topuri şi bine am făcut. M-am ascuns prima dată la limba portugheză, apoi am stat şi pe la latină, la limba engleză am stat cel mai mult, m-am plimbat şi pe la germani, am încercat şi japonezi pînă mi s-a pierdut urma.

Mare relaxare! A meritat exerciţiul! Am scris de plăcere şi fără gîndul la faptul că fiecare wordpresăr român îmi vede postările cînd intră în dashboard în fiecare dimineaţă.

Mi-am redus şi postările de la două pe zi la una pe zi, tot ca o formă de post. Prea mare plăcerea de scrie. Înfrînarea este ultima roadă a Duhului. Abia mi-am găsit butonul roşu de oprire, era la spate şi nu ajungeam cu mîna.

Acum m-am întors, sper eu, decontaminat de pohtele urcării şi tentaţiile popularităţii.

Ce s-a întîmplat în această perioadă de 40 de zile?

Mi s-au liniştit apele. Am pierdut cititori, comentatori (unora le salut ideea de a mă părăsi) dar a rămas un public tăcut şi discret, dar perseverent.

În rest… să avem sănătate şi să ne fie tutuor spre bine aşteptarea Paştelui.

Îmi pare foarte rău pentru iritarea pe care o produc iar unora prin cocoţarea în dashboardul vostru. Se pare că asta a produs unora o nouă „alergie de primăvară”. Nu-i cu voia mea!

Cam asta e: mi-era dor de limba română, nu de toţi românii, dar de limba română, da…

De ce să „Numeri” şi să „Cronici”?

De ce există pasaje „plictisitoare” în Biblie? Păi cred că este o explicaţie: ca să ne în-răbdăm noi, de aia.

Zilele trecute spuneam într-un comentariu că n-ar trebui să ne apucăm să ne citim blogurile să comentăm pînă nu vom fi făcut ceva care ţine de disciplina spirituală lăuntrică şi de abstinenţa pe care ar trebui să o cultivăm mai ales acum în post.

Să nu scriem mai mult cuvîntul omului decît vom fi citit din Cuvîntul lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că pot scrie pe zi cîteva mii de cuvinte. Atunci trei sau patru capitole din Biblie nu este mult de citit în fiecare dimineaţă.

M-am simţit incomod cînd cineva mi-a spus: „Eh, pastore, chiar înainte de a citi biblia mă apuc să citesc pe blog… „.

„Rău, i-am spus, de ce vrei să afli bîrfele şi răutăţile oamenilor înainte de a afla despre bunătatea lui Dumnezeu?”

Cînd Rotundu, care se pretinde într-un continuu dărdălaş cu pătrăţosii (deşi m-a ameninţat că nu mă mai salută pe stradă şi că mă va primi cu dispreţ pe blogul său, dar astea sînt detalii… de aceea tot mă mir cum arată ăia „taclale”) … deci Rotundu a aflat acest lucru şi a afişat trei capitole din Biblie, dar nu de oriunde. Aşa ca să ne-nvăţăm minte! 🙂

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Mi-am amintit de o întîmplare dintr-o familie cu 8 copii.

Nichita între cerc şi paralele

Azi Neriah mi-a adus aminte de un fragment al lui Nichita cu pornire de la o lucrare pentru literatură.

„Adeseori am contemplat o minunată mirare, celebrul crochiu al lui Leonardo DaVinci, în care înscrie omul într-un cerc. M-am întrebat de ce se încrie omul într-un cerc? Cu o pornire juvenilă am refuzat să îmi imaginez că omul poate fi înscris într-un cerc şi totuşi ce frumos stă cu braţele desfăcute acel om ideal înscris de DaVinci într-o roată. Cu patru mîini, sau mai precis cu sugestia a patru mîini, cele două dau sentimentul aripei. Măreţia zborului s-a mutat din spinare în braţe. N-aştepţi decît învîrtirea în jurul axei ca într-o relativă egalitate schiţele mînilor şi picioarelor să pornească pe drumul cel lung al roţii gîndite şi învăţate. Înaintarea roţii reprezintă un sens al ascensiunii umane. Dar dacă am refuza imaginea lui Leonardo DaVinci şi n-am mai înscrie omul într-o roată? Dacă am zice că omul nu este tocmai identic cu propriile sale părţi? Că jumătatea de sus a lui se aseamănă cu jumătatea lui de jos, semnificaţiile celor două părţi …. Ce-ar fi dacă am înscrie omul între două paralele?”

Citatul este aproximativ … l-am refăcut în urma discuţiei. Voi căuta sursa şi citatul exact, dar recunoscător mă voi bucura, dacă cineva sare în ajutor.

Oare ce vrea să spună Nichita?

Casa ideală

La cutremurul din 1977 eram în bloc şi mîncam pîrjoale (chiftele). Eram în sufragerie şi am văzut cum toată biblioteca lăsată de tata începe să danseze şi pleacă spre uşă. Am văzut cum aleargă pe tavan crăpăturile şi cum uşile se scălîmbăie la mine.

Am fost atît de uimit încît am continuat să muşc din pîrjoală tot timpul.

Următorul cutremur l-am prins la casă. Am simţit că sînt pe o farfurie care se roteşte pe marginile ei.

La fel şi următorul. Tot la casă.

Aşa că … următorul aş vrea să mă prindă tot la casă.

Odată mamaia a venit la noi la bloc. N-a putut sta, nu s-a putut odihni, pentru că nu putea sta degeaba. Femeie cu 12 naşteri.

Spunea: „Cine le-o fi dat în cap ăstora să pună oamenii unii peste alţii?”.

Nu putea dormi pentru că ştia că stă în capul altcuiva şi altcuiva şi altcuiva. Eram la ultimul etaj.

Casa ideală pentru mine este o casă ţărănească. O casă mică, sănătoasă, dar voinică. Neapărat din pămînt, chirpici sau lemn. Pămîntul şi lemnul sînt materialele de construcţie date de Dumnezeu, fără atingerea omului.

Să fie cu trei camere, camera de dormit şi sfîntă a sfintelor de rugăciune. Un holişor, care să fie şi bucătăria, cu masă rotundă, mică, cu 7 scăunele şi camera pentru oaspeţi şi biblioteca.

Toate camerele să fie cu două funcţiuni. Cămara să fie şi beci.

Şindrilă pe acoperiş, încălzire cu sobe.

Îmi voi lua de acilea cărţile, furca de lemn, buciumul, scara, tot biroul din lemnul lui tata-socru, făcut cadou la nuntă din care este făcută toată biblioteca, armoniul cu foale, lingurile de lemn şi prima lingură pe care am cumpărat-o cu soţia.

Fără prea multă mobilă. Simplu, ca bojdeuca lui Creangă. Încă mă gîndesc dacă să iau frigiderul şi unde să-l pun şi ce să fac cu el. Televizorul va trăi în exil şi izgonit pe vecie.

Curentul electric, un compromis trist, la fel ca şi baia în casă, din cauza bătrîneţilor şi neputinţelor, dar lampa cu gaz şi lumînările îşi vor avea locul de cinste şi vara …. afară.

Ah, mai am un dulap la care ţin mult. Şi ăla.

În rest… toate la copii.

şi geamurile?

Ca la templu, mai largi înăuntru, mai înguste spre afară.

……………………………………………………………………………………………….

Restul?

Îmi pare rău după Toma Caragiu… şi după rolurile lui rurale şi haiduceşti.

Lampă şi pene de gîscă

Ieri am auzit ceva fain.

Altădată s-a scris la lumina slabă a lămpii, dar texte luminoase.

Astăzi avem electricitate, dar nu mai avem lumină.

„Ieri s-a scris cu pene de gîscă vers de aur.

Azi se scriu cu pene de aur idei de gîscă.”

Nu mai ştiu cine a spus-o..

se pare că este o degenerare odată cu progresia scrisului de la pană la stilou la …

tastatură..

şi poate că ar trebui să ne întoarcem din nou la pene…

ca să ne vină din nou IDEEA…