Augustin despre „competenţi”

Discuţiile despre locul Proconsului lîngă Josh mi-au adus aminte de o întîlnire providenţială cu unul dintre cei mai calzi profesori pe care i-am întîlnit, prof. Alan Kreider de la Universitatea din Oxford.

Un suflet de o curăţie rară, o minte strălucită, un istoric respectabil, un credincios de-o pioşenie greu de găsit pe acele meleaguri. Era menonit. După o discuţie cu dînsul, în 1999, m-am retras în camera de la Regent Park şi am scris acest articolaş. E multă speculaţie, dar are notiţe de subsol, ca să pară academic 🙂

Am pus locaţia şi dedicaţia ca să îmi aduc aminte circumstanţele scrierii, că oricum „m-am dat mare” că fusei la Oxford 🙂 De ce numai alţii?

Iată acum îi fac o „dedicăţie” şi lui Aurelian, vajnic războinic netalibanic pentru cauza relevanţei. 🙂 Sper să devenim prieteni şi să ne înţelegem mai bine motivaţiile unul altuia. Aurelian, primeşte cu toată dragostea şi sinceritatea, că la Os Guiness n-am ajuns încă.. E împrumutată şi e scuuumpăăăă … rău!

După seria de argumente şi după susţinerea foarte „ştiinţifică” şi de o parte şi de alta, iată un duş rece, prea rece, cred eu.

„Incompetentul” Petru

Ucenicia presupune schimbarea competenţelor. Ai fost pescar de peşte, acum te fac pescar de om. Petru este în devenire. Ucenicia desfiinţează proverbul: cîinele bătrîn nu mai învaţă lucruri noi.

Petru se mişcă în Evanghelie între cele două competenţe ale sale, cea nou cîştigată, pentru oameni şi cea veche la care se întoarce cînd este în depresie, după moartea Domnului, la undiţele sale.

Din moment în moment iese de pe axa pescăriilor sale, de om şi peşte, peşte şi om şi încearcă a deveni umblător pe ape. Ratează.

Tragi-comică ratare.

„Bunavestire” şi „buna-îngerire”

Cineva m-a întrebat dacă baptiştii ţin Bunavestire? De ce nu se fac slujbe etc?

Ba da, ţin. În biserica noastră se ţine slujba de dimineaţă, de la 10, şi slujba de seară, de la 18.00.

Fecioara a fost „evanghelizată” de înger. I s-a dat buna-veste (nu asta este eu-anggelizw) iar îngerul a „bine-îngerit”.

Buna vestirea este arhetip al oricărei evanghelizări, cum să nu o celebrăm?

Ce cred baptiştii despre Fecioara?

Glafirele lui Cristi

Cristi Bădiliţă munceşte la o nouă carte. Excelentă, zic eu, dar sînt subiectiv 🙂

Am apucat să-i văd cîteva pagini într-un efort de lecturare pentru a-i împărtăşi „punctul şi virgula de vedere” neoprotestantă asupra chestiunilor.

Cele nouă studii biblice şi patristice reprezintă o contribuţie peste care nu vor putea trece uşor nici dogmaticienii, nici bibliştii, indiferent de culoarea confesională.

Volumul este foarte bine legat prin metodologie, deşi fiecare dintre studii a reprezentat tema unei conferinţe diferite. Ca un adevărat meseriaş, Cristi apelează pentru construcţia tuturor textelor la sursele primare, Biblia şi părinţii, greaca şi latina fiindu-i instrumente folosite cotidian.

„Apophthegmata Patrum” în copta sahidică

Vă mai aminţi Şcoala de vară?

Alin Suciu a avut o prezentare excelentă atunci.

Acum vine cu un material care este menit să vă stîrnească interesul pentru volumul cu toate contribuţiile, volum aflat în pregătire.

Pentru cine înţelege greacă latină şi coptă (nu-i cazul meu 🙂 ) iată introducerea lui Alin şi textele AICI.

În acelaşi document aveţi, spre final textul în româneşte, cu note de subsol etc.

Excelentă slujbă, Alin! Mulţumim!

Menţionez că am primit acordul special din partea autorului pentru acest gen de publicare.

Textul nu poate fi preluat şi publicat pe alte bloguri sau în alte spaţii fără acordul special al autorului.

Întregul text însoţit de aparatul critic va fi integrat în volumul care va însuma contribuţiile de la Şcoala de vară, ediţia 2007.

Cînd începe rugăciunea?

O mare parte din timpul de rugăciune este pregătirea pentru rugăciunea însăşi.

Iaon Scărarul spunea: „Noi încetăm să ne rugăm înainte de a începe”.

Ne grăbim prea tare ca să bifăm în program faptul că am fost la liturghie, că ne-am rugat, dar nu aşteptăm să intrăm în prezenţa Domnului.

Moise s-a tot apropiat de rug, a trebuit să se descalţe pentru  a sta pe pămînt sfînt. Noi, în graba noastră, dăm cu bocancii în fragilul rug.

Pe munte se urcă, aşa cum spune Grigorie, Moise s-a urcat pe munte şi poporul a rămas în urmă, s-a tot apropiat de Dumnezeu, dar urcuşul acesta i-a luat timp, energie, efort.

Nu poţi să închizi ochii repede, să spui lozincile de început şi, după 10 minute, formulele de încheiere. Între? Chestii pe care le arunci la picioarele lui Dumnezeu.

Credem că putem trimite o rugăciune ca pe un email scris în grabă, ca pe un SMS, butonat rapid între două staţii de troleu.

Domnul Însuşi a stat în rugăciune, şi-a făcut timp cîte o noapte întreagă, singur, pe munte. S-a pus deoparte.

„Nu există putere fără puritate” spunea Gerhardt DuToit. Oare cum s-ar putea obţine această puritate? Avem vreodată şansa de a fi puri precum Domnul Cristos?

Cu siguranţă, nu? Noi sîntem puri prin punerea noastră de-o parte în El, cel cu totul pus de-o parte. Sîntem sfinţiţi prin sfinţirea Lui.

Putem privi drept spre tronul de slavă a lui Dumnezeu, doar prin Cristos, în Cristos, cu Cristos.

Cum putem să ne aşezăm în acestă relaţie? Ne trebuie timp să ne cufundăm în Cristos. Să stăm în meditaţie.

Să închidem ochii şi să tăcem înaintea Domnului. Să tăcem pur si simplu.

În orele noastre de rugăciune, după ce se dă „Startul”, imediat simţim nevoia de a spune cuvinte. Dorim să spunem cît mai multe cuvinte şi repede. Ca nu cumva să fie vreun moment de tăcere „penibilă”.

Dacă se întîmplă cumva trebuie să „dăm o cîntare”.

Aţi participat vreodată la o oră de rugăciune la care fraţii şi surorile să „tacă” înaintea Domnului, pur si simplu, să tacă împreună pentru a găsi prezenţa Domnului?

Avem nevoie de oameni ai rugăciunii care să fi descoperit frumuseţea rugăciunii pentru a ne conduce în rugăciune.

Avem nevoie de mistici pentru a ne apropia de tainele Domnului.

Nu credeţi?

Să aşteptăm să intrăm în Prezenţa Domnului, să ne pregătim pentru a ne ruga, fără a sacrifica admirabilul preludiu al rugii.

Patristica …. pentru pocăiţi

Se ştie în tîrg că evanghelicii (după porecla dată de lume, „pocăiţii”) nu prea au de-a face cu tradiţia şi nici cu „Părinţii Bisericii”.

Ba uite că au! Ce se ştie prin tîrg nu este cu totul adevărat.

În următoarea perioadă voi posta cîte un curs simplificat de „patristică pentru pocăiţi”. Un curs introductiv pentru aceia dintre voi care nu au nici un fel de cunoştinţă despre chestiune.

Am putea aborda întrebări ca:

De ce să studieze un evanghelic patristica? Ce treabă avem noi cu Părinţii Bisericii?

Nu ne este de ajuns Biblia?

Oare aşa nu ne ortodoxizăm?

Nu ajungem cumva şi noi să studiem tradiţia?

Mi-a venit ideea asta cînd am văzut privirile întrebătoare ale studenţilor. Dincolo de retinele lor era: Ce caută un curs de patristică într-o universitate baptistă?

Da, chiar, ce caută?

Să vedem.

Voi posta 1, 2, 4 sau 5 cursuri, aşa de gust. Sper să iasă într-o formă finală pînă la urmă mi s-a urcat la cap bibliografia.

Am nevoie de un titlu.

Şi de un design fain.

Prima dată m-am gîndit la ceva de genul: Qui vult salvus esse…, în latină, dar este prea pretenţios.

Apoi m-am gîndit la Dogmata, curs introductiv de istoria dogmelor creştine,

Dar cel mai potrivit titlul ar fi chiar aşa Patristica pentru … pocăiţi, cum este Biblia pentru ochişori micuţi. Curs introductiv de patristică clasică pentru evanghelici.

Vă rog să mă ajutaţi cu un titlu bun şi cu o copertă pe măsură.

Mă gîndisem la ceva de genul unei construcţii romane, un picior de pod roman care să trimită la ideea de „fundamente” etc.