Branhamism pe OTV

Dragi prieteni,

Nu tot ce zboară prin „eter” se şi consumă. Sînt tot mai dezamăgit de Alfa şi (mai mult) Omega TV. La OTV nu mă uit, dar am primit următoarea sesizare şi cred că este importantă pentru păstrarea trevziei:

Cineva mi-a recomandat calduros sa ma uit sambata dimineata pe OTV la ora 8 pentru ca un pastor german (am aflat ca il cheama Ewald Frank) predica foarte sanatos. Dupa circa 10 minute din predica a inceput sa vorbeasca despre omul care i-a schimbat viata: William Branham. Au difuzat si o inregistrare din anii 50 cu Branham vindecand o femeie de nu stiu ce boala la o evanghelizare.

Au si un website: http://www.evanghelia.ro

Ce este cu Branhamismul?

Vezi o scurtă descriere AICI

„Miros de Ierusalim”

http://vimeo.com/32657429

Tupeu 2012 – am găsit deja un concurent

Vorbeam de Tupeu 2011. Am găsit deja un concurent. Ted Haggard

Apărarea mea: vreau să fiu tratat ca un fost securist! 01

Disclaimer: acest post este vechi şi nu era destinat publicarii in aceasta forma. In urma unor discutii pe privat si in urma unui comentariu, caruia i-am dat drumul spre seara, vezi AICI, am hotarit sa public aceasta apologie, desi nu as fi vrut sa închei în această notă. Acest text a fost scris in contextul scrisorii pe care Beniamin Lup a trimis-o catre Consiliul Uniunii. Cred ca, acum la final de cursă, chiar dacă am greşit, cred că merit acelaşi tratament, fără a fi discriminat în vreun fel, cu foştii securişti.

…………………….

Iată că am încheiat cu blogul, fericirea multora. Da, ştiu că „păcatele” 🙂 mă vor urmări muuuultă vreme. Dosarul mi se va face întotdeauna cu citate din blog etc., chestie demnă de Alin Cristea, lăudat şi apreciat de grupul de păstori, de oameni ca dînsul şi ca dînşii, păstrînd totuşi categoriile diferite.

Ei, acum am şi eu pretenţii şi tupeu. După atîtea „scandaluri”, după atîtea greşeli, după atîtea scădinţe, am şi eu o singură dorinţă înainte de moarte.

Vreau să fiu tratat la fel ca un SECURIST, la fel ca un informator. Pe bune!

Atît vreau. Vreau şi eu să mă bucur de aceleaşi drepturi ca şi ei.

……………………………………..

Să presupunem că am greşit cu blogul acesta. Să presupunem. (Eu nu presupun, am avut multe greşeli pe care le ştiu mai bine decît cei care mă vrăjmăşesc)

I’ve found God…

Am ascultat cu deosebit interes emisiunea lui Robert Turcescu de ieri despre declaraţia celui care conduce observatorul astronomic al Vaticanului.

Din nou demonstrăm că sîntem un neam de isterici. Vorba lui CAragiale, în ţara noastră nu se munceşte mult, nu se gîndeşte mult, dar se vorbeşte mult.

Ce-a înţeles lumea: VATICANUL A RECUNOSCUT EXISTENŢA EXTRATEREŞTRILOR. Asta nu-i o problemă de teologie, este o problemă de hermenutică.

Ei, vaticanii, ne pregătesc deja pentru a ne întîlni cu un omuleţ mic şi verde pe care îl au conservat deja în frigiderele de prin Cetate.:) Să fim serioşi. La fel de adevărată ca autopsia celebră deja a extraterestrului de prin anii 50 la care rîde şi un student la medicină în anul I.

Unde-i ţara rromilor? …05

Italienii spun că la ei nu este deşi capitala ţării este Rroma! Ieri au încercat să le dea foc! Napoletanii, destul de bruneţi şi dînşii, trimişi de „Naşi” au aruncat nişte sticle incendiare în taberele rromilor din jurul oraşului.

Papa a încercat să spună cîte ceva împotriva xenofobiei. Nimic. A fost ridiculizat de presa oficială şi de bloggeri deopotrivă.

Cu evreii aproape că s-a terminat, la ţigani mai durează. Şi pe ei voia să îi omoare Hitler.

Aşa cum comenta BBC-ul dimineaţa: „prima epurare etnică a noului regim italian a decurs fără probleme”. Cinic, ironic?

………………………………

Unde-i patria rromilor? De unde au plecat? Putem aproxima? Care-i destinaţia lor? Unde merge acest neam neliniştit tot timpul, spre ce ţintă călătoresc?

După părerea mea cel mai bine se asortează în Rromînika. Aici sînt cel mai bine primiţi. Ne-am obişnuit cu ei.

Nu vedeţi că un român cîntă foarte bine Reihardt?

Veniţi înapoi acasă, dragi rromi şi poate, cu Evanghelia, ca în unele sate din Oltenia, poate cu Evanghelia ne schimbăm şi noi şi voi.

…………………………….

Unde-i cel mai potrivit loc al rromilor? Care-i destinaţia lor finală? Părerea mea este că acolo unde se spune, în Apocalipsa cap. 7 despre toate neamurile şi seminţiile…vom auzi şi ceva în genul lacrimilor care trebuie şterse în stilul lui Django Reinhardt. Nu ştiu dacă îl vom auzi pe el şi Minor Swing-ul lui, dar ceva în genul acela va fi la marea adunare a seminţiilor.

Amatoriceşte despre „fundaţia postmodernă”… 11

Nu, nu m-am senilizat :). Ştiu că am mai povestit istoria lui RAvi, dar mi se pare important să reluăm tema din următoarele puncte de vedere:

1. nu cred că-i cazul să ne batem joc de postmodernism, cum îmi spunea un prieten. Aş întreba: cine face asta şi de ce? Pînă la urmă blogul este un produs postmodern, da?

2. este important, cred eu, să înţelegem ce oferă şi ce ne răpeşte postmodernismul.

3. cred că este important de sesizat paradoxul inconsecvenţei. Postmodernul nu pretinde consecvenţa, dar mintea noastră, aşa cum a fost creată dînsa, o solicită co obrăznicie. Cum facem pace?

Iată istorioara:

Comunicat

Din pricina

1. virulenţei tot mai mari a comentariilor, care includ la pachet jigniri personale, devieri de la subiect, etc.

2. devierii de la subiect.

3. problemelor de înţelegere dezvoltate în jurul postului Isus „loser”?

4. dorinţei de a medita în linişte la cele transmise de diverşii comentatori..

am retras postul pe privat.

1. îmi cer iertare faţă de prietenii care m-am înţeles greşit. Pentru un act de comunicare este nevoie de doi, un emitator şi un receptor. Dacă un act de comunicare este ratat se poate ca problema să fie şi la emitator.

2. nu sînt convins că am greşit în cele spuse, dar dacă o mîncare poticneşte…
atunci mai bine n-o mănînc. După acest principiu am trăit pînă acum şi am sfătuit şi pe alţii să trăiască.

3. îmi pare extrem de rău că postarea mea a fost interpretată greşit, ca o lipsă de reverenţă faţă de Numele şi Persoana Mîntuitorului.

cu drag pentru toţi,

acelaşi…

PS.

Crina, am primit mesajul tău, am pus în sertar şi nu l-am închis 🙂

Noile metode ….

La fiecare conferinţă aud alte metode “noi” de creştere a bisericii, de stimulare, de hormoni noi pentru Trupul… etc.

Noroc că umblu şi pe acolo cu emetiralul la mine.

Toate aceste noi metode durează cît a durat şi cu Aloe Vera cu GAnoderma şi alte chestii din astea. Apare ceva nou. Fiecare scriitoraş de broşurele descoperă ceva nou, care ar putea ajuta toate bisericile din toată lumea, ceva care a mers în Chicago sau Los Angeles (prin mutarea membrilor dintr-o biserică în alta) trebuie să meargă şi în Sudan şi în China.

Autorul vine, ne dă “produsul”, îţi vinde cărţile (40 de zile nu ştiu ce, legămîntul, chestii, fii lider pe unde eşti… imaginaţi-vi-l pe Gică de la pompe, să fie lider unde este…) şi pleacă. Apoi fiecare pastor localnic, mîncat de nelinişti, fără a fi gata să plătească preţul sacrificiului pentru turmă şi fără a fi gata să vestească o Evanghelie a sacrificiului, încearcă să implementeze noua găselniţă şi după aia intră în depresie, cu tot cu turmă.

Dreptul imoral de a alege…

Iată, după acest post sigur mă voi alege cu alte epitete. 🙂 Redau o discuţie între Ravi Zacharias şi o doamnă, discuţie care a avut loc în timpul unui talk-show. Redau dialogul cu aproximaţie:

„Am dreptul, domnule, să hotărăsc dacă viaţa care s-a născut în mine poate fi menţinută sau nu!”

„Ce anume vă dă acest drept?”

„Este dreptul meu moral…”

„Stimată doamnă, dacă mîine auziţi că a căzut un avion care avea la bord 40 de persoane, 10 au supravieţuit, dar 30 au murit, în momentul cînd auziţi din partea unora vorbe ca acestea … „Eh, aşa a vrut Dumnezeu…” dumneavoastră vă revoltaţi şi spuneţi: „Cum puteţi crede într-un Dumnezeu moral care ia viaţa unora şi lasă viaţa altora? Care sînt criteriile acestui Dumnezeu?”

Vă rog să dezlegaţi pentru mine acestă dilemă, stimată doamnă: de ce în cazul lui Dumnezeu care alege ca unii să moară şi alţii să trăiască spuneţi IMORAL şi în cazul dumneavoastră vi se pare MORAL să exercitaţi exact acelaşi drept?”

Food for thought… din „Deliver Us from Evil”

Am mai găsit o culme a prostiei omeneşti!!!

Creangă cu povestea lui, Prostia omenească, e timid! Odihnă şi tratament. Un prieten m-a ajutat să identificăm noi culmi, ba, mai bine zis, noi hăuri în care mintea omenească se poate ascunde la întuneric.

Gata, pentru postul ăsta nu mai am cuvinte de introducţiuni. I’am speechless!

Iată monstra! Nu mai fac nici un alt comentariu vis-a-vis de inteligenţia personajelor care declară ce declară. Vă las pe voi să judecaţi. Eu sînt bigot, „nazist” (cum mi-a spus cineva ieri), cu ochelari de cal şi altele ca astea. 🙂

Cred că, aşa cum îmi spunea prietenul care mi-a trimis articolul, postul „cu piscina” păleşte pe lîngă asta.

Enjoy!

Descarcă aici.

Ce vîrstă are Pămîntul?

Altă descoperire extraordinară. Pămîntul are 4 miliarde de ani. Fix exact! Nici mai mult nici mai puţin. Fără eroare! Iată AICI. Adicătelea viaţa de pe dînsul …..

Prima dată am crezut că este o glumă, dar oamenii se iau în serios, la fel ca şi chestia cu evoluţionismul.

Băieţii ăştia sînt mai credincioşi ca mine, realmente!

Daţi-mi voie să mă explic:

Cum împăcaţi oare chestia asta cu evoluţia vieţii cu faptul că Pămîntul, statistic vorbind, dacă este atît de bătrîn, este bombardat periodic de cîte un asteroid uriaş (şi acu ne pîndesc vreo 5000 şi staţi că încă mai descoperă), care aruncă planeta din nou în ceaţă, umbră şi glaciaţiune, adică ne tot întoarce din nou în spate ceasul, după care, ca printr-o minune, ciclul evolutiv continuă nestingherit, urmînd acelaşi norocos traseu.

Deci totul este o chestie de noroc imens, da?

Comunicat: De ce am refuzat premiul Thymos?

Dat fiind faptul că azi am fost sunat de Cargus pentru înmînarea premiului Thymos, astăzi dau această declaraţie pregătită de mai multă vreme: am refuzat Premiul Thymos.

Precizez că ideea acestui refuz mi-a stăruit în minte încă de la data anunţării acestor premii. Setul de „evenimente” din ultima vreme nu mi-a influenţat dramatic decizia, dar m-a ajutat să rămîn ferm astăzi.

Dacă este necesar voi detalia cauzele acestui refuz, însă consider că este instructiv, dincolo de orice polemică trecută sau posibilă, să enunţ pe scurt o parte dintre aceste motive.

Consider că este util să le supun analizei, pentru că discuţia pe tematica implicată de un asemenea proces trece dincolo de tribulaţiile prezentului.

Mărturisesc că am fost ezitant, martori îmi sînt cîţiva prieteni, în a accepta sau nu aceste premii doar din cauza interpretării greşite a gestului meu tocmai în contextul deosebit de delicat al reacţiilor împotriva mea din ultima vreme.

Între timp au apărut noi „evenimente” care nu mai favorizează deloc o înţelegere obiectivă a respingerii mele. Risc totuşi să îmi exprim punctul de vedere.

Iată motivaţiile mele:

Comunicat: ironie cristică, ironie socratică, zeflemea, persiflare, pamflet, diatribă, ridiculizare

Astăzi, făcînd o tură blogurilor, am descoperit cele două pamfelte usturătoare pe care Rasvan Cristian le-a scris împotriva lui Dănuţ Mănăstireanu.

Mărturisesc că le-am citit doar în diagonală şi am rămas profund intristat de faptul că ironia cristică, fără a mai trece prin etapa ironiei socratice, a degenerat în diatribă usturătoare, în pamflet biciutor.

Am apreciat de la bun început talentul evident al lui Rasvan Cristian, uşor de recunoscut la prima vedere, la fel sensibilitatea lui foarte ascuţită, ascunsă după împunsătura condeiului, dar nu încurajez acest fel de scriitură.

Precizez faptul că eu şi Dănuţ Mănăstireanu ne situăm în multe lucruri pe poziţii diferite, dar nu cred că aceasta este calea de rezolvare a diferenţelor şi nici de luminare a celor care sînt în căutarea adevărului şi a Feţei Domnului. Nu cred că zeflemeaua, persiflarea, miştocăreala trebuie confundate cu spiritul ludic. Nu cred că ridiculizarea cuiva, oricine ar fi acesta, este modul de a mustra în Domnul.

Îmi rezonează în aceste zile foarte puternic în minte versetul din Iacov 3:17.

Iacov 3:17 Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.

Regret profund dacă prin nevegherea mea sau prin abolirea cenzurii pe blogul meu sau prin alt gest am încurajat fără să vreau creaţia acestui gen de texte.

Îmi asum responabilitatea lansării lui Rasvan în blogosferă, dar se pare că a învăţat să umble pe propriile lui picioare, iar direcţia în care a luat-o prin ultimele posturi nu corespunde direcţiei pe care eu am visat-o pentru blogosfera evanghelică din România. Ironia cristică, cel mult socratică, da, puţină urzică şi un pic de acid, poate, dar nu bătaia de joc la scena deschisă.

Poate că în postul mare înainte de Paşti ar trebui să ne punem la „post de posturi”.

Dumnezeu să ne dea lumina şi prin lumina Lui să vedem lumina!

PS.

Iată ce scriam în urmă cu ceva timp!

Aici şi Aici.

Amintire, reamintire, rememorare, aducere aminte…

S-a încheiat luna rece a deconspirării. Luna deconspirării a fost în ultima lună de iarnă. A fost foarte „rece” peste tot în această vreme…. Deconspirarea în sine este „rece”…Ce păcat că această lună a avut o zi în plus…

Bine că s-a dus. Odată cu această ultimă zi pe care am primit-o ca bonus din partea lui Dumnezeu, bonus pe care ni-l dă odată la patru ani, s-a dus şi iarna.

Cred că şi pentru mine se închide subiectul. Vine primăvara!
Cred că ce-a fost de spus… s-a spus. Nu mai este nimic de adăugat. De scăzut, da, dar de adăugat, nu cred!

Am retras vreo trei articole, le-am trecut pe privat numai de „inimă grea”. Am senzaţia că s-au spus mult, mult, mult prea multe cuvinte despre acest subiect. Spunem multe cuvinte cînd ne este greu să rămînem în tăcerea foarte zgomotoasă a conştiinţei, probabil.

Nu voi rezuma propunerea mea foarte simplă de soluţie, cred că se găseşte în Sfintele Scripturi. Nu ne trebuie prea multe comitete şi comisii în care să se îngrămădească unii şi alţii la posturi de conducere şi decontări de călătorie.

Recunoaştere, pocăinţă şi iertare. Asta-i!

Mă tem însă că fiecare în parte şi cu toţii am complicat prea mult lucrurile, atît de mult încît acum este foarte dificil de trecut prin acest proces atît de simplu.

În sfîrşit şi în concluzie, eu am spus tot ce am avut de spus. Stau şi mă gîndesc ce trebuie să retrag. Am stat şi m-am gîndit toată ziua azi, zi de post, zi lungă, mai lungă ca o zi de vară pînă-n seară, m-am gîndit la toate astea şi la multe altele.

Dumnezeu mi-a vorbit prin fraţi, prin surori la biserică şi cred că mi-a vorbit şi direct!

Simt nevoia să închid acest caiet şi să deschid altul cu pagină nouă.

Ce să facem cu Darwin? sau Gusturile nu se discută, se execută :)

Recentissime am primit un comentariu de la Buciuman prin care mă invita să iau atitudine faţă de alungarea lui Darwin din şcoli. Se pare că cei de la Rezistenţa Urbană au început o adevărată campanie (care duce nicăieri, după părea mea, pentru că porneşte de nicăieri…). Oricum, bravos! Mai bine să avem atitudine civică şi, BTW, sîntem în multe puncte puncte de acord.

Uite iau atitudinea. O iau de la el, o iau de pe jos, o pun pe masă, o analizez la microscop aşa cum am învăţat în şcoală, după ce am disecat broscuţa (biah! încă mai mişca săraca cînd profesoara de biologie încerca să ne convingă că avem organele aşezate cam în acelaşi fel).

Deci: care-i treaba? S-ar putea să şocheze puţin răspunsul şi atitudinea mea, dar cred că sînt treaz, pentru că este dimineaţă şi lucid, pentru că tocmai mi-am luat pastilele de luciditate: cîteva capitole din Biblie.

Draga Buciuman,

Deci (ca să repetăm introducţia oricărui bun român care vorbeşte numai în concluzii, deci 🙂 )

1. pentru mine învăţămîntul de stat este un eşec oricum…am mai spus chestia asta, o repet, şi, dacă n-ar fi şcoala confesionala la care sînt copiii mei, mîine i-aş retrage ca să fac homeschooling (şi le-aş spune şi despre Darwin, fii sigur)

2. Nu mă interesează o luptă fără nici un fel de finalitate. Într-o catastrofă de învăţămînt, în care Andreea Esca a ajuns în cărţile de istorie, dar capitole întregi din istoria noastră sînt trecute cu vederea (pogromul de la Iaşi), nu mă interesează să le fac eu redesign la manuale. Sînt oricum catastrofale, scrise cu picioarele şi completate şi plagiate în stilul cut and paste ca nişte jalnice bloguri 😦

Pot să bage acolo şi cursuri de făcut clătite, nu mă interesează.

De asemenea, nu mă interează nici curricula pe care le-au adoptat, sînt făcute oricum făcute „după ureche”, după un model de învăţămînt cu extracţie de sevă de la Jean Jaques Rosseau şi de la Emile a sa. Pot să scoată şi orele de fizică, matematică, muzică şi educaţie fizică. Tot acelaşi lucru!

Pentru că după actuala programă şcolară copiii noştri din şcolile publice au toate şansele să „se maimuţărească”

„A(r)coperirea” lui Neo 3

Cred că în cazul de faţă, mai înţeleaptă era tăcerea lui Radu decît o asemenea ieşire imprudentă şi dezamăgitoare sau poate că înainte de acest text ar fi meritat să vedem un altul…

Cred că era mai bine ca Radu să se fi oprit la teorie, în spiritul Agorei, recomandări pe care, după cum el însuşi recunoaşte, le-a încălcat…

Cred că la atîtea zile după reacţiile legitime la textul lui Radu Agora ar fi putut retrage articolul sau Radu ar fi putut modifica textul cu atacul la persoană.

După părerea mea, dacă tot au decis calea aia, era mai bine să nu intre în cazuistică, pentru că apelul la UTC faţă de regulile şi principiile declarate la început ne prezintă o caricaturescă alăturare.

M-am întrebat zilele acestea de ce oare ce se amestecă borcanele într-o alba-neagra ameţitoare, delapidarea este alăturată delaţiunii şi primirea în UTC comparată cu trădarea fraţilor?

Este programatică pentru Agora procedura?

Nu cred!

Este neatenţie?

Probabil.

Este lipsă de profesionalism?

Este neseriozitate? Joacă de-a cuvintele sau joacă cu ideile?

Pe Dan nu îl bănuiesc de lipsă de profesionalism în domeniul lui, dar mă gîndesc la amatorism şi neatenţie în folosirea conceptelor în acest caz, da, însă Radu are mai puţine scuze.

Amatorism la deconspirare?

Dacă da, atunci sîntem toţi de-o teapă. Nu credeţi?

Acoperirea lui Noe 2 articol refăcut

Acest articol a fost şters.

Nu ştiu încă motivul sau cauza, dar bănuiesc că eu am făcut o greşeală de adminitrare şi am şters articolul cu tot cu comentarii.

Încerc să refac articolul şi să recuperez comentariile.

Vă mulţumesc pentru înţelegere. Se întîmplă şi la case mai mari.

Dacă cineva are articolul salvat cu tot cu comentarii…. aş fi foarte recunoscător dacă aş intra în posesia lui.

Mulţumesc.

Update

am reuşit să salvez comentariile voastre 🙂
n-am reuşit să salvez comentariile mele 😦

Articolul recuperat

Continuare… de AICI

Uneori ni se întîmplă ca fotografului din imagine. Atent la fotografierea unei vaze, loveşte alt obiect, mai valoros, se pare…

Cam aşa se poate întîmpla şi în discuţia asta despre deconspirare. Din neatenţie sau din cauza unui “unghi mort”, putem sacrifica chestiuni mult mai importante discuţiei.

Radu vorbeşte despre necesitatea unei hermenutici.

Corect. N-am găsit soluţia de abordare a acestei probleme, pentru că nu avem istorie.

Adi spune că trebuie să ne recuperăm istoria.

Corect din nou. Să ne refacem istoria!

Dar asta poate deveni, fără intenţie, un fel de hortaţie triumfalistă, dar care aduce aminte de umorul caţavencian: “Haidem să haidem!”

Aceeaşi întrebare: Cum? Oare nu vorbim despre idei cu vorbe?

„Acoperirea” lui Noe 1

Acest post conţine cîteva gînduri motivate de articolul scris de Dr. Radu Gheorghiţă pe Agora Christi.

Am citit cu mare interes textul lui Radu, mai ales că în urma articolului meu din Creştinul Azi, deseori mi s-a spus ceva de genul următor:

„Ai făcut păcatul lui Ham, i-ai descoperit ruşinea tatălui tău etc.”. Acuzele veneau mai ales din partea acelor fii ai căror părinţi au fost acuzaţi de colaboraţionism, surprinşi de faptul că nu am arătat solidaritate de grup.

Dacă vă mai amintiţi, în articolul cu pricina abordez puţin problematica aceasta: Ce faci cînd îl vezi pe tata beat?

De multe ori m-am întrebat: „ce-i totuşi de făcut?”. Oare am făcut bine ce am făcut? Citind rîndurile lui Radu, m-am convins încă o dată că am ales o cale mult mai bună totuşi, alegînd transparenţa vulnerabilă, decît încercarea de a legitima cu multe vorbe şi ideaţie întortocheată ceea ce este de fapt foarte simplu, la îndemîna oricui spre analiză şi judecată, dar greu apărat.

„Cel mai imprevizibil lucru este … trecutul”

Zilele trecute am auzit chestia asta: „Cel mai imprevizibil lucru este trecutul.”

Nu mai ştiu exact unde, dar, după ce am analizat puţin paradoxul, mi-am dat seama că autorul, cine-o fi oare, are dreptate.

Istoria şi amintirile povestite şi repovestite au de fiecare dată altă culoare. Depinde de moment, depinde de persoană, depinde de popor.

Marii dictatori ai acestui secol au fost artizani ai redesenării trecutului. De fapt, Stalin reproiecta şi trecutul şi schimba şi prezentul după bunul plac.

Hitler, la fel, a recreat istoria germanilor în cheie ideologică.

După căderea lui Hitler acelaşi trecut a oferit nemţilor noi suprize. După căderea comunismului, trecutul recent i-a făcut pe nemţi să-şi reviziteze demonii într-un mod care poate fi exemplar pentru multe naţii de pe faţa Europei.

Cum s-au raportat nemţii le întunericul nazismului?

Au lăsat în paragină Stadionul marilor demonstraţii ale lui Hitler.

Ce-au făcut cu dosarele Stasi? Le-au dat imediat la cercetat şi cine a trebuit să îşi ceară scuze şi-a cerut.

Cum ne raportăm noi?

Anul trecut Muzeul de la Sighet a fost vizitat de 45000 de persoane, neaşteptat număr, nu? Ştiţi cîţi tineri au venit să îşi aducă aminte ceea ce nu au păţit niciodată… 36.000… cam 80%.

Nu-i aşa că-i încurajator?

Tinerii doresc să exploreze trecutul şi s-ar putea ca trecutul, văzut prin ochii lor, să ne ofere suprize tot mai mari în viitor.

Trecutul rămîne cel mai imprezibil lucru.

Vom vedea asta la deschiderea dosarelor în faţa lui Dumnezeu…

Vom vedea asta cînd ne va explica El cum ne-a interpretat trecutul bun… „n-am vestit noi , n-am făcut noi… n-am făcut minuni…”. Plecaţi de la Mine că nu vă cunosc!

Replica editurii Herald şi răspunsul lui Cristian Bădiliţă

Protest la protest

(Aurelian Scrima – director Editura Herald)

Am citit cu stupoare articolul publicat de ziarul Ziua, intitulat „Protest împotriva fraudei intelectuale”. Dat fiind că acuzele grave cuprinse acolo pun în discuţie credibilitatea unui demers editorial coerent desfăşurat pe parcursul mai multor ani şi credibilitatea unor acte profesionale, m-am simţit dator să intervin. Nu o voi mai face altădată.

În urmă cu câteva luni, dl. Bădiliţă, iniţiatorul şi primul semnatar al acestui Protest a propus Editurii Herald spre publicare Apocalipsa după Pavel (ed. a IV-a). Într-una din scrisori domnia sa spunea „felicitări pentru apariţii şi succes mai departe”. Presupun că la data respectivă socotea Editura Herald îndeajuns de onorabilă pentru a-i găzdui lucrările. Îmi cer scuze pentru indiscreţia pe care am comis-o, dar efectiv nu înţeleg cum de a ajuns în atât de scurtă vreme să considere această editură vehiculul unei fraude intelectuale.

Update la Frauda Intelectuală

Protestul apare în Ziua de azi.

Iată noua formă a protestului.

Comunicat

Dragi prieteni, din pricina felului în care au degenerat discuţiile în josul ultimei postări am decis să amîn articolul care trebuia să apară în această după-amiază.

Am amînat acest articol de mai multe ori, dar, văzînd patima stîrnită de ce am scris dimineaţă, am hotărît că este mai înţelept să facem puţin post de „deconspirare” şi să amîn sine die acele texte care ar conduce spre o discuţie în această zonă.

Sper ca în acest timp de post şi rugăciune să ne limpezim mintea, să ne liniştim inimile în Domnul.

De asemenea, în aceste comentarii s-a discutat despre reclamaţia pe care fr. Beni Lup a făcut-o către Consiliul Uniunii în dreptul blogului meu şi blogului fr. Mitrofan.

Deşi nu sînt fericit cu acuzele conţinute în scrisoare şi cu stilul acesteia, merită să admirăm faptul că fratele a luat atitudine publică şi nu a discutat pe la colţuri, cum au făcut atîţia alţii.

Cred că această scrisoare este o premieră şi ne oferă posibilitatea de a aborda problema bloggingului, a deconspirării, relaţia cu media, cu lumea din jurul nostru la modul oficial.

Sînt încredinţat că fraţii din Consiliul Uniunii au înţelepciunea şi maturitatea de a analiza astfel de probleme şi din punct de vedere pastoral şi din punct de vedere legal.

În final am o mare rugăminte către toţi cititorii mei.

În toată această perioadă am lăsat nivelul cenzurii la minim. Fiecare s-a putut exprima în voie, turnînd chiar adrenalină şi sudoare în comentarii.

În seara aceasta am şters cîteva comentarii despre care am crezut că au un mare grad de toxicitate pentru discuţiile noastre.

V-aş ruga să reveniţi la tonul seren, deşi înţepător uneori, la discuţia pacinică, fără a sacrifica simţul umorului, spiritul ludic şi remarcile zglobii.

Haideţi să ne facem iar ca nişte copii, aşa cum ne îndeamnă Mîntuitorul tocmai în Matei cap. 18, tocmai capitolul în care se vorbeşte despre conflicte.

Matei 18:3 Amin grăiesc vouă: De nu vă veţi întoarce, şi să vă faceţi ca pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor.
4 Că cine se va smeri pre sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru Împărăţia Cerurilor.
5 Şi oricine va primi pre un prunc ca acesta întru Numele meu, pre mine mă primeşte.
6 Iar oricine va sminti pre unul dintr-aceşti mici care cred întru mine, mai de folos i-ar fi lui ca să se spânzure o piatră de moară la grumazul lui, şi să se înece întru adâncul mării.
7 Vai lumii de smintele, că nevoie este să vie smintelele, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
8 Iar de te sminteşte pre tine mâna ta, sau piciorul tău, taie-le pre ele şi le leapădă de la tine; mai bine îţi este ţie, ca să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât două mâini sau două picioare având, să fii aruncat în focul cel veşnic.

Voi orienta în următoarele zile postările mele spre alte subiecte, pentru a vă face să uitaţi un pic de aceste lucruri. Poate revenim cu astfel de lucruri în luna februarie, luna deconpirării pe Agora Christi, ca să fim în armonie şi în acelaşi ton, bon ton. 🙂

Dragii mei, nu aş dori să apărăm o cauză dreaptă cu unelte strîmbe.

Haideţi să nu îl lăsăm pe Cel Rău să ne dezbine şi să ne facă răi luptînd cu răul.

Să fim, aşa cum spune Scriptura: Să fim proşti în ce priveşte răul.

Matei 10:16 ….fiţi înţelepţi ca şerpii şi proşti ca porumbii.

Romani 16:19 Că ascultarea voastră la toţi a ajuns, şi mă bucur drept aceea de voi, şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine, şi proşti spre rău.

Vă mulţumesc din toată inima mea şchiapă pentru înţelegere!

Cu oarece întristare,

Acelaşi Pătrăţos

UPDATE

Dragii mei, dacă aş fi fost securist sau informator, n-aş avea curaj să mărturisesc într-un asemenea cadru, între replicile care au fost la ultimul post…

sau să presupunem că tata ar mai fi trăit… şi l-aş fi îndemnat să mărturisească, oare ar fi putut mărturisi în mediul lipsit de dragoste în care trăim.

Nu uitaţi că cei care au de mărturisit sînt nişte „vechi”, experimentaţi, cunosc bisericile noastre, ne cunosc apucăturile şi năravurile mai bine decît noi, cei tineri, care ne descoperim acum pe bloguri.

Probabil că asta este şi spaima dînşilor… „uite, vezi ce păţesc? Ăstora să mă mărturisesc? Ca hienele sar la jugulară… ”

De ce să îi lăsăm să creadă că au dreptate, dragii mei, de ce să le dăm motive să creadă că am uitat cu totul dragostea şi de ce oare să nu încercăm să îi convingem că o posibilă mărturisire ar fi primită într-un mediu de iubire şi acceptare creştinească? De ce?

Da, sînt de acord că trebuie să existe presiunea în continuare, dar să nu uităm cine sîntem, sîntem creştini în primul rînd…

Visez, ca parte din soluţia la deconspirare, un mediu aseptic, curat, senin, cavaleresc, domnesc, frăţesc, civilizat (nu de academie, simpozioane, mese rotunde, conferinţe şi alde de-alea, ci un mediu familial, de „acasă”) în care să putem vărsa şi lacrimi dacă trebuie…

Cam asta visez…

Dar ca să visez, trebuie să mă duc să mă culc… e ora 23.45

Un protest util şi igienic – Protest împotriva fraudei intelectuale

Aşa şi-a intitulat Cristi protestul faţă de ceea ce se întîmplă în minunata cultură română dintre dealurile mioritice şi de pe malurile mîloase ale rîurilor patriei.

” Stimati Prieteni,

va rog sa cititi documentul atasat si sa-mi trimiteti acordul dumneavoastră;

daca as avea o mie de miini cu o mie de miini l-as semna;

este incredibil ce se intimpla sub ochii… „oamenilor de cultura”.

Protestul va fi publicat in presa,

al Dvs, din nou exterminator fara voie (disons pour des raisons patriotiques),

Cristian Badilita”

Iată AICI protestul.

Pentru a susţine acest protest trebuie să vă semnaţi cu numele real şi să vă exprimaţi acordul/dezacordul în spaţiul dedicat comentariilor.

Puteţi intra şi cu nickname-ul de pînă acum, dar în comentariu trebuie să vă „deconspiraţi”.

Mai este şi a treia cale. Să îmi transmiteţi „pe privat” susţinerea dvs.

Regal … emergent church and postmodernism…

Un bun început de discuţie…Nu credeţi?

Face cineva o introducere bună la Ce este Emergent Church?

Care-i diferenţa faţă de Seeker Sensitive Churches?

Emergent Church este ultimul scîncet în ceea ce priveşte moda bisericilor din Apus, care vin din butucul neoprotestant.

Nu este o altă formă de organizare a bisericii locale, este o altă paradigmă teologică care stă în spatele  a ceea ce se vede.

Ne lămureşte cineva?