Doamne, nu muta muntele…(Psalmul 16)

În Evanghelie este un pasaj fascinant, o posibilă situaţie în care un credincios s-ar ruga lui Dumnezeu să schimbe geografia, să arunce un munte în mare. Pînă acum nimeni n-a întîmplat-o, nimeni n-a păţit-o, după ştiinţa mea.

Matei 21:21 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare” se va face.

Am ascultat zilele trecute un „spiritual” care m-a pus pe gînduri.

Este o rugăciune. Eu „mi-am tradus-o” ( 🙂 ) cam aşa:

„Doamne, nu vreau nimic senzaţional

şi nu vreau întîmplări de prima pagină a ziarelor,

vreau doar să văd ceva din partea Ta cu ochii credinţei

şi vreau puterea Ta.

Doamne, nu vreau extraordinarul

şi nici cutremurul şi nici tsunami-ul

produs de muntele aruncat de Tine ca o pietricică,

Ştiu că poţi.

Vreau numai vizita Mărimii Tale în micul şi normalul meu cotidian,

Doamne, nu-mi schimba preajma,

dar schimbă-mă faţă de cei apropiaţi.

Doamne, nu vreau lucrarea Ta în afară, în geografie, munţi, văi şi mare,

dar nu obosi să lucrezi înlăuntrul meu.
Atunci cînd sînt atacat de neprieteni,

nu cumva să Îi atingi cu vreun rău,

Fă-i numai prietenii Tăi, atît mi-ar ajunge.

M-ar răzbuna îm-bunarea lor.

Nu-i îndepărta de mine, dar apropie-i de Tine!

Nu-mi lua din faţă blocurile de piatră în care mă împiedic,

ajută-mă numai să le fac scări către Tine.

Doamne, chiar dacă îmi pare muntele înalt,

nu vreau să cunosc calea cea ocolită,

voi fi mai aproape de Tine, dacă urc,

de aceea

Doamne, nu muta muntele din faţa mea,

dă-mi numai, dă-mi putere să-l urc!”

NOW LORD DON’T MOVE MY MOUNTAIN

Psalmul 15

Vă mai aduceţi aminte Psalmii?

Mi-am adus şi eu aminte de ei săptămîna trecută cînd cineva mi-a luat un interviu

Să continuăm cu

Psalmul 15

(se cîntă exact ca psalmul 150)

Să şoptească flautul,

Să plîngă lîngă el, oboiul,

cel cu sunetul desăvîrşit

Şi fratele lor, cimpoiul,

Să îşi ţină cîntarea, fără să ofteze,

Vioara să se tînguiască,

mîngîiată de părul calului

Timpane şi cineli să tune

… le adaug pe toate,

Mandolinele,

ca nişte domnişoare

cu mintea curată

Fligornii,

însoţiţi de Eufonium,

să împingă aerul spre cer,

Iar clarinetul,

cu sunetu-i de sticlă,

să fugărească duhul rău spre podea,

Are voie şi chitara eletrică să bocească şi

Contrabass-ul să îi ţină isonul,

Adăugaţi şi ţambalul, fără batistă

Totul să zăngănească,

să sune,

să tune

spre lauda Lui.

şi, regină peste toate,

orga cu mii de tuburi,

prin care să treacă aerul respirat de noi.

Toate instrumentele

tuturor naţiilor

tuturor neamurilor

să-Ţi cînte

din lemnul copacului,

zidit de tine, cioplit de om,

piele de vită,

ţesută de tine, întinsă de om,

maţe de oaie,

făcute de mîna Ta, sucite de om

şi sîrme şi table şi şuruburi, făcute de om

Ia, Doamne, lauda făcută din ale tale şi din ale noastre.

Ia, Doamne, lauda plămînilor noştri şi a tinichelelor pe care le ţinem în mîini!

Primeşte lauda nedesăvîrşită şi

desăvîrşeşte sunetele noastre

cu Duhul Gurii Tale!

 

Psalmul 14

(Se cîntă după ecografie, citind diagnosticul cu glas tare.)

Degetul Tău mi-a alunecat pe ficat,
A lăsat o urmă pe mijloc.

Suflarea Gurii Tale mi-a inundat plămînii.
Mi-a lăsat o umbră.

Simt mustrările Tale în stomac
Şi cu degetele Tale îmi storci rărunchii.

Pumnul Tău îmi strînge inima,
Şi-mi înmoi pentru rugă genunchii.

Îmi întăreşti în putere mîinile
Şi numai prin Lumina Ta

ochii-mi mai văd lumina.

„M-ai ţesut într-un chip aşa de minunat”
Şi mi-ai cusut pielea peste oase

Mi-ai binecuvîntat ieşirile.

Şi mi-ai sfinţit intrările.

Mintea îmi este cuprinsă de flacăra cunoştinţei Tale,
Şi iată strig,
Cu inima şi rărunchii,
Cu plămînii şi flămîndul,
Cu mîinile şi picioarele,
Cu pielea şi osul,

Slavă Ţie, Plămăditorule!

Psalmul 13

Seceta 2007 în Oltenia

Au chelit pădurile.

Au rămas rîurile cu gura uscată,
Şi lacurilor le-au crăpat buzele.

Munţilor li s-au înmuiat picioarele

Şi dealurile s-au cocoşat de durere

Gheaţa de la Bîlea e soioasă şi puţină
Gîldanele-s o amintire de spumă verzuie,
Şi în urma eleşteielor a rămas mîlul negru şi crăpat,

Numai muştele cele verzi sînt grase
Şi serpii de nisip se zvîrcolesc în plăcerea fierbinţelii

Şobolănimea şi şoricimea chefuieşte,
Ciorile şi-au umplut ciocurile,
După ce se-adună pe hoituri
Şi cîinii de pripas propăşesc.

Dar eu voi lăuda pe Domnul,
Bunul,
La rău,
Apa Vieţii,
La Secetă,
Şi Pînea din ceruri,
La foamete.

Psalmul 12

Primeşte-mi istovirile
Şi iartă-mi zăbovirile,
Alungă-ngrijorările
Şi-adună-mi cugetările
În Tine

Odihneşte-mi gîndurile,
Îndulceşte-mi amarurile
Risipeşte-mi înciudările
Frînge-mi necazurile
De Tine,

Ponoasele şi bolile,
Suferinţele şi greutăţile,
Pe umerii Fiului
Prăbuşească-se.

Psalmul 11

Doamne,

Mi-au trecut prin cap tot felul de lucruri,

Mi-au trecut prin inimă oamenii.

La lucruri mă gîndesc şi

La oameni inimesc.

Cum să am grijă de toţi?

Cum să număr toate?

Cum să port pe umeri poverile?

Cum să ţin în minte lucrurile?

Doamne, mîinile mele tremură,

Nu poate ţine lucrurile toate,

Inima nu-mi e destul de largă şi adîncă,

Să cuprindă oamenii, toţi.

Ia Tu blocurile,

Ia Tu locurile,

Ia Tu viile şi cîmpiile,

Ia Tu lucrurle şi oamenii!

Gîndeşte-Te,

Şi inimeşte-ne!

.

(Mamaia, mama mamei, a avut vie şi 12 copii. O femeie foarte echilibrată, liniştită, care a purtat poveri multe. Cînd a ajuns la bătrîneţe a fost lovită de toate grijile pe care le îngropase în suflet atîţia ani. Se uita pe fereastra noastră la blocurile de vis a vis şi întreba „Oare ce-o să mă fac eu cu toţi oamenii ăştia? Cum să am grijă de toţi?” A murit la scurt timp după aceea. )

Psalmul 5

(Psalm de război. Scris de david cînd a fost înconjurat de vrăjmaşi)

L-am văzut!
L-am strigat!
M-a-njurat!
N-am putut…

N-am mai putut să întorc obrazul celălalt, Doamne!
Îmi venea să sar pe el, să ne batem iar, ca acasă, în cartier.

L-ai văzut!
M-ai strigat!
Şi de Tine-nconjurat,
Pe dinainte
Şi pe dinapoi,
În stînga şi
În dreapta…
Am plecat!

Am plecat, dar n-am fugit!

Ştiu că ştii că ştiu ce crezi!
Dar mă bate gîndul că dacă n-am stat şi nu ne-am bătut, el crede că sînt laş!

Mă bate gîndul că m-ai fi bătut dacă ne-am fi bătut!

Ce zici? Să Te las pe Tine să îl baţi?

Na! Atunci!

„Să te bată Bunul Dumnezeu!”

Psalmul 10 – în-colţit

Psalmul 10

(Se cîntă ca şi „Nu nimici!” vezi Ps. 58 şi 109, cu aceeaşi trimitere, „Către mai marele cîntăreţilor”. Poate că dînsul, că este cel mai priceput, poate să o cînte că eu nu pot decît ultima parte. )

.

Să dea colţul ierbii, Doamne, din colţul gurii celor care te blastămă!

Să se înnoade coada ochilor lor de şmecheri în coada viermilor pămîntului!

Colţul de pîine să le rămînă nemestecat printre colţurile de măsele zdrobite!

Acel colţ de pîine pe care l-au cerşit şi care li s-a aruncat în praf,

Şi vrăjmaşilor Tăi să nu le treacă plozii mai sus de colţul mesei!

Să se ferească de spaime în odăile lor din colţ în colţ,

Şi din toate colţurile pămîntului să-i bată vînturile!

Pe colţuri de stîncă să rămînă însinguraţi,

Încolţiţi de vulpile pustiei şi apăsaţi de vulturi…

.

Să nu-i urăsc eu pe cei ce Te urăsc?

Să-i binecuvînt pe batjocoritorii Miresei?

Ba-i urăsc şi cu stînga şi cu dreapta,

Dar Tu ştii mai bine, treci dincolo de vorbe

Şi cunoaşte-mi inima cu totul,

Doamne, vezi dacă sînt pe-o cale bună

Şi du-mă pe calea Iubirii de vrăjmaşi

Şi de-ai mei şi de-ai Tăi.”

.

PS.

Înainte de a publica acest psalm i l-am dat unui apropiat să-l citească

„Eşti nebun? Ce te-a apucat? Aste-s blesteme, acatiste, ce-i asta?”

„E un psalm, la fel ca cei ai lui David? Ai citit psalmii lui?”

„Păi ce, tu eşti David?”

Am rîs zgomotos „Da, sînt David, ţi-arăt buletinul, aşa mă cheamă, this is my middle name, David, Marius David Cruceru! Lui mama i-a plăcut Marius, pentru că citea Mizerabilii, lui tata i-a plăcut David, pentru că predica din Biblie. Aşa că m-am născut între Mizerabili şi Biblie.”

„Ce-o să zică lumea?”

„Eu mă întreb ce-o să zică Domnul întîi? Se pare că El a primit! Vezi? e ca o pîlnie, arată cum se stinge mînia şi apoi, în Faţa Lui, ne piere şi şoapta.”

Psalmul 9

Doamne!

Dac-aş fi fluture, n-aş sta pe-o floare roz,

Dac-aş fi bondar, n-aş sta pe-o buturugă,

Dac-aş fi frunză, n-aş mai sta în apă

(Oprire…

…. după care se spune repede pe sunet de chimval zîngănitor)

Dacă-aş fi copac, n-aş sta aplecat.

Dacă-aş fi mai tînăr, n-aş sta în neştire.

Daca-aş fi cu Tine, n-aş mai sta prin fire!

Daca-aş fi ca Tine, n-aş greşi-n iubire!

Psalmul 8

Ce este omul ca să te gîndeşti la El?

Unghii şi mătreaţă,
Eczeme şi ciuperci,
Zoaie şi scursuri,
Coşuri şi putori…

(Să mai spun? Pot… şi mai şi…)

Aşa mă gîndesc eu,

Tu ne-ai făcut, ştii cum sîntem,

Dar cum te gîndeşti Tu, Doamne?
Şi de ce ţi-ai pus în gînd să faci pogorămînt la mine?

Ştiu acum!

Este ceva legat de El, Cel Desăvîrşit, pogorît la noi,
Ca să fie înălţat în sudoare amestecată cu sînge şi ţărînă.

Dumnezeule, Dumnezeul Tău este Omul!
Dacă Te gîndeşti tot timpul la El, atunci pot şi eu să mă ascund în El?
Ca să Te gîndeşti şi la mine?

Psalmul 7

(Sau „Ia-ne de suflet, Doamne!”
Scris în amintirea martirilor al căror sînge strigă din pămînt,
Şi pentru pruncii care au murit înainte de a ţipa prima dată.)

Paşti Carpaţii ca pe nişte turme de bivoli verzi,
Maronii în creştet, între coarne,
Îi alergi în tumult şi strigi în urma lor,
Coborîndu-i spre Miazăzi,
Ca să cotească speriaţi spre Apus.

Duci la păşune dealurile încovoiate ale Moldovei,
Ca pe nişte oi creţe de foioase,
Să-şi înmoaie boturile umede în Prut şi Siret,
Le paşti spre Dunărea leneşă,
Muşcînd din Cîmpia Română.

Întinzi luncile ca pe-un aluat,
Pe care storci rîurile de lacrimi,
Care izvorăsc de sub fruntea ţarinilor
Negre şi îngrăşate de ciolanele voinicilor,
Dar şi de oscioarele pruncilor ucişi cu vreme,

Ţară bună, patrie blestemată,
Pămînt bogat, vatră săracă,
„Naţia lor”, Poporul nimănui.

Ia-ne, Doamne, de suflet!
Fie-ţi milă de turmele Tale,
De păşunile şi izlazurile Tale,
Ia-le, Ţi le-am da, Stăpîn să le fii
Peste bivoli şi berbeci,
Peste-aluat şi sare,
Peste oase şi lacrimi,
Peste sînge şi ponoase.

Ia-ne, Doamne, ia-ne de suflet!
Neam de orfani,
Ia-ne, Doamne, ia-ne de suflet!

Dacă din altă parte n-ai de unde să ne iei….

(fotografia este realizată în iulie 2007, pe Transfăgărăşan)

Psalmul 6

Ţi-am făcut temelie de binecuvîntări,
Ziduri de apărare, din gînguritul pruncilor de ţîţă
Acoperişul, din laudele celor albiţi de zile,
Şi uşori şi ferestruici din cîntări,

Vino dar, Doamne, de locuieşte, în mijlocul laudelor,
aşa cum ne-ai promis…

Psalmul 4

Doamne, ai văzut cum arată fierul şi piatra făcute de noi?
Cale ferată şi terasament!

Ai văzut ce-am făcut din copacii Tăi?
Stîlpi de telegraf!

Am făcut ceva care sigur o să-Ţi placă!
Am făcut oglindă din metalul făcut de noi!

Să să se vadă pietrele Tale, stîncile!
Şi verdele Tău, copacii!

Psalmul 3

M-am uitat la o frunză pălită în verzeală de o boală maronie.
Ştiu că-i de la noi, de la oameni!
Geme toată facerea de otrava care s-a scurs din mărul muşcat.

Şi totuşi, Doamne, ai văzut-o cum te laudă?
Sigur ai văzut-o!
Tu, care ştii şi firele de păr, ştii şi frunza şi iarba!

Ai văzut-o cum se leagănă în vînt, aşa cu boala în ea?
În cîteva de zile cade, dar şi-a făcut rostul:
Mi-a vorbit în tăcere despre laudă în stricare.

Ai văzut-o, Doamne?
Aia de lîngă calea ferată.

Psalmul 2

(Sau „La vedere, Doamne!”)

Că eşti bun am văzut!
Că eşti drept mi-ai dovedit!
Da, că eşti frumos?
Aşa am citit, aşa mi s-a spus!

Pentru asta m-aş lupta cu Tine.
Ca Iacov.

Curiozitatea asta merită o încheietură de şold frîntă.
Şi amîndouă picioarele, ba, că mi-aş da şi-o mînă, şi-un ochi,
Şi amîndoi, după ce Te voi fi văzut!
Mai este privelişte demnă de privit apoi?

Ţi-aş da nu numai ce îmi prisoseşte! Plămînii şi rărunchii şi inima!

Ba, inima Ţi-am dat-o deja!
Atunci ce-mi mai rămîne?

A, aha! Deci inima ajunge?
Cum spui Tu!

Bine! Deci Îţi voi vedea şi frumuseţea, da?
Şi asta, fără luptă?

Atunci nu-ţi pot spune “la revedere!” că nu ne-am văzut!
Dar sînt aşa de puţin răbdător să Te văd!

Pînă una-alta, viaţa asta, îţi voi spune “La vedere, Doamne!”

Psalmul 1

(De cîntat în ploaie, cu acompaniment de tunet şi joc de fulgere)

Cum să îţi spun ceva ce nu Ţi s-a mai spus, Doamne!
Să Îţi spun că eşti puternic, că eşti bun?
Ţi s-a scris şi Ţi s-a spus, des şi-adesea.

Tuni şi fulgeri!
Asta e bine şi frumos şi puternic!
Şi-am să-Ţi spun ceva de bine la fiecare tunet al Tău.
Să ne luăm la întrecere!

Tuni Tu,
Spun eu,
Să vedem cine sfîrşeşte cel mai repede.
Tu, tunetele sau eu, cuvintele.

Mă voi face tare la cerbice.
Ţi-oi spune de bine şi cînd mi-o fi rău! Întotdeauna!
Şi printre lacrimi şi printre şiroaie de sînge!
Şi la dulceaţă şi amar!
Ca să văd ce faci!

Sînt încăpăţînat şi curios!
Îţi voi mai spune încă o bine-cuvîntare după ultimul Tău tunet de-astă seară
ca să văd ce urmează.

Mă voi încăpătîna să te laud ca un rob, ca să văd ce-mi faci ca Stăpîn.
Tehe cuunosc eu…!

Acum tună, cuvintele îmi năvălesc printre dinţi şi sînt în spatele buzelor, abia le pot ţine să nu se şuiere!

Îmi ajunge un fulger, că ştiu că îi urmează sunetul.
Tu tuni, eu spun…