Archive for the ‘serile Iris’ Category

h1

Epilog: despre bine, rău, mai bine şi mai rău… 03

Mai 18, 2008

Este ultima duminica de blogger 🙂 . Întotdeauna duminica m-am abţinut de la blogging. Bine am făcut, dar în fiecare duminică obişnuies să stau să evaluez, aşa cum fac asupra tuturor lucrurilor: ce a fost bine, ce a fost rău în săptămîna care a trecut? Ce ar fi fost mai bine, ce ar fi fost cel mai rău? Ce este foarte bine, ce este foarte foarte rău?

Mi-a venit în minte un articol-epilog, care se potriveşte foarte bine ca epilog şi la acest blog. Eu cred că o posibilă cheie de interpretare a cărţii Eclesiast este „bine şi rău, mai bine şi mai rău, cel mai bine şi cel mai rău”. Nu ştiu cît este de convingător, dar mie mi-a plăcut 🙂 .

Read the rest of this entry ?

Anunțuri
h1

Isus, Adevărul absolut sau relativ?… 10

Mai 11, 2008

Avertisment 1: post lung şi complicat.

Avertisment 2: inainte de a posta comentarii, cititi tot articolul nu numai titlul!

Avertisment 3: în cazul în care sensibilitatea lingvistică şi receptivitatea la concepte vă trădează, abandonaţi acest post şi încercaţi postul de anul trecut pe vremea asta! 🙂

………………………………………

Ablativul absolut este între virgule, una dintre cele mai grele cruci ale limbii latine. Atîtea posibilităţi de traducere… Ablativul absolut, într-un sens, este liber, în alt sens, nu, este silit de context.

Libertatea în sensul dezlegării de orice, libertatea „absolută” nu există. Dumnezeu Însuşi nu este absolut în sensul etimologic al cuvîntului.

Absolutus în limba latină înseamnă „dezlegat”. Vine de la absolvo, absolvere care înseamă liber, care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

Relativus înseamnă relativ la ceva, care se raportează la ceva. Relativismul implică relaţia.

Să ne gîndim la Absolut şi Relativ în contextul lui Isus Cristos.

Este Isus Adevărul absolut? Da! Este Isus absolutus? Nu!

Este Isus relativ. Nu! Este Isus Relativus? Da!

De ce?

Read the rest of this entry ?

h1

Doctorat în teologie pentru Hitler… propunere… 12

Mai 9, 2008

Nu-i propunerea mea, nu-s original, dar o susţin. Ravi Zaccharias comentează faptul într-una dintre cărţile sale, Deliver Us from Evil, carte căreia îi scriu un răspuns în aceste luni.

Emil Brunner a propus, cinic de altfel, dar cîtă dreptate este în propunerea sa….: să i se dea un doctorat în teologie post-mortem lui Hitler.

De ce?

Read the rest of this entry ?

h1

CAV-ul – varianta audio

Mai 7, 2008

La cererea „ascultătorilor”, cu mare frică şi timiditate, am pus şi varianta audio a mesajului de la Cluj, Calea, Adevărul şi Viaţa. Sînt şi celelalte pentru cei interesaţi. Îi mulţumesc lui Pety pentru munca de editare. Excelentă muncă.

Este o predică despre Noul Chivot – Isus. El este noul Toiag – Cale, este noul Vas cu Mană – Viaţă, este noua Tablă a Legii – Adevărul.

Nu ştiu dacă trebuie să îmi cer scuze pentru accentul moldovenesc. Dimpotrivă 🙂

În rest, editaţi voi bîlbele şi parantezele.

Da, am vorbit alert pentru că m-am luptat cu timpul. Nu strig de obicei la lume. Nu-mi place, dar de data asta mă alerga limba mare de la ceas.

Iată AICI.

h1

Chiar dacă…

Mai 6, 2008

Nu este vorba de cîntecul lui Florin Chilian. Ce urmează este o cîntare, nu un cîntec. Este un fel de bocet. Este un alt „Chiar dacă”. Zilele trecute am auzit-o cîntată „corect” de un muzician profesionist, dar suna prost cu play back şi solouri de chitară electrică…

Această cîntare se cîntă cu ochii legaţi, cu gluga de condamnat la moarte pe faţă, cu pumnul în gură, printre dinţii scuipaţi şi sînge. Se cîntă la chitară spartă cu patul Kalaşnikovului.

Eu am cîntat-o incorect, aproximativ, amatoriceşte, cu voce tremurîndă, pipăind notele ca la „focul de tabără” dintr-un lagăr de concentrare. Am cîntat greşit, ştiu, dar corect în mood, zic eu. Trebuie cîntată într-un mood rusesc (iată oximoronul), cu „retrăire” (perijvati)

Cîntarea trebuie cîntată cu lacrimi. Neapărat.

Pentru că asta este o cîntare care a fost compusă cu perspectiva arestului, cu un Kalaşnikov la ureche, cu gîndul la deportare în Bărăgan, confiscarea bunurilor, a pierderii celor dragi şi vieţii, de aceea nu se cîntă cu playback şi nici cu orchestraţii, briz-briz-uri, ci cu acorduri simple, glissando-uri şi cu improvizaţie la fiecare strofă. Ecoul de stepă se potriveşte … ecoul de peşteră şi de cameră de puşcărie.

Folclor curat. Fiecare interpret cîntă alt cîntec.

Eu l-am pus în cîntec pe unchiul cu puşcăria lui, pe tata mort, sîngele care i-a curs din cap pînă în bocanci prin cămaşa de corp şi izmene, am pus ameninţările, şantajul, fiecare pune cîte ceva. Eu am avut puţin, foarte puţin de pus.

IAtă cîntecul AICI. Iertaţi interpretarea şi înregistrarea. Este live, în Biserica din Cluj, la sfîrşitul mesajului despre Calea, Adevărul şi Viaţa. Scuzaţi aplauzele. Nici ele nu se potrivesc aici.

La un moment dat o femeie a izbucnit în plîns. A fost acompaniamentul potrivit. Cineva mi-a spus că tocmai pierduse pe cineva drag cu ceva săptămîni în urmă.

Iată versurile:

Read the rest of this entry ?

h1

N-am văzut credincioşi proşti…19

Mai 2, 2008

Niciodată. Am văzut „talibani”, fanatici, sclifosiţi, moftangii, dar n-am văzut credincioşi proşti. Credinţa nu este un dar „de la natură”, nu este o chestie care „îţi vine” natural.

Credinţa, nădejdea şi dragostea, (1 Cor. 13) toate trei se comportă la fel. Fiecare dintre ele ţin de voinţă, determinare, disciplină şi muuuultă…. minte! Oamenii cu-minţi pot iubi, spera şi crede. În această ordine.

Dacă nu iubeşti, faci doar sex, dacă nu nădăjduieşti, disperi şi singura alternativă a disperatului este înşelarea simţurilor prin orice fel de stupefiant dar… dacă nu crezi, crezi. Orice om crede. Nu exsită fiinţă umană care să nu creadă.

Read the rest of this entry ?

h1

Whisky sau …. Vin….

Aprilie 2, 2008

Winston Churchill a fost invitat la o universitate din Canada pentru a susţine o conferinţă. Pentru că se ştia că îi place să bea whisky i s-a oferit un pahar. Pentru a nu se simţi singur, deşi era înainte de ora prînzului, au fost serviţi şi ceilalţi invitaţi. Episcopul local, în momentul în care s-a apropiat chelnerul cu paharul, a sărit cît era de înalt şi a spus astfel ca să fie auzit: „mai bine curvesc decît să beau whisky.”

În următorul moment, Churchill, cunoscut pentru simţul umorului, manifestat atît de spontan s-a îndreptat spre o tînără din asistenţă şi i-a spus: „hai cu mine, n-am ştiut că ni se oferă şi această opţiune”.

Os Guiness, în cartea sa, Prophetic Untimeliness[1], relatează această întîmplare însoţită de următorul comentariu:

Prea adesea în ultima generaţie afirmaţiile publice ale liderilor creştini seamănă cu afirmaţia episcopului, serioasă şi bine intenţionată, dar dezastruos de comică, penibilă şi fără efect. Scepticii ar putea spune: „Cine vorbeşte pentru Dumnezeu?”, iar credincioşii s-ar putea întreba, cu acelaşi simţămînt: „Cine vorbeşte pentru noi?”[2].

Acelaşi autor se întreabă: „oare cum am ajuns, noi creştinii atît de irelevanţi cînd încercăm din greu să fim atît de relevanţi?”[3]

……………………………………………………………………………

Isus spune: „Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi şi se păstrează amândouă.”[4].

Evanghelia este vinul cel nou. Care este acel burduf vechi? Formele învechite ale bisericii, tradiţiile care trebuie aruncate sau burduful pe care contextul cultural ni-l oferă? Petec nou la haină veche sau petec vechi la haină nouă? Acest răspuns al lui Cristos vine după întrebarea ucenicilor lui Ioan, sinceri şi dornici să Îl slujească mai bine pe Dumnezeu, nu din confruntarea cu fariseii care transformaseră religia într-un instrument de slujire a sinelui.

Mai înainte de asta Isus spune: am venit să vindec nu pe cei sănătoşi, ci pe cei bolnavi.

Read the rest of this entry ?

%d blogeri au apreciat asta: