h1

Cărbunii Eulaliei 3 – Sarea, Lumina, Cetatea…

Februarie 28, 2008

IV. Trei metafore biblice prin care putem înţelege relevanţa

Introducerea predicii de pe munte este şocantă. Da, există mai multe interpretări ale acestui pasaj. Eu prefer interpretarea conform căreia Domnul recurge la un artificiu retoric pentru a ne arăta care este cheia de înţelegere a întregii Predici: o rînduială a răsturnărilor[1]. Isus, în mod cu totul neprotocolar şi împotriva obiceiurilor vremii, începe discursul adresîndu-se din spate în faţă, de la cerşetorii şi schilozii din spate spre cei din faţă, pe care îi umileşte sadea.

După anticlimaxul oximoronic: bucuraţi-vă cînd veţi fi nefericiţi, săriţi în sus de bucurie cînd alţii sar peste voi, urmează trei imagini care arată spre rolul ucenicilor în lume[2]. Fiecare dintre imagini conţine un potenţial mai mare decît am putea să credem la prima vedere. De asemenea, o serie de paradoxuri ironice şi aluzii, care, odată înţelese, ne vor ajuta să analizăm implicaţiile celor spuse de Mîntuitorul.

Cine a mai văzut sare cu gust pierdut? Există aşa ceva? Cine a mai văzut lumină sub pat? Cine a mai văzut cetate în vale?

Sarea

13 Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.

Putem crea diferite funcţii de analiză asupra acestor trei metafore, dar credem că fiecare dintre acestea subliniază cîte un adevăr fundamental referitor la dinamica dintre ucenici şi lume (pămînt).

Imaginea la care face aluzie Domnul este o scenă comună din gospodăriile evreieşti, pregătirea cărnii pentru mîncare sau păstrare. Sarea era folosită pentru a scoate sîngele din carnea proaspăt tăiată. Bucata era aşezată pe un fund de lemn striat, apoi sarea era pusă din abundenţă. Prin dizolvare, sarea scotea sîngele şi apa. De asemenea, peştele era păstrat în Orient cu soare şi sare din abundenţă, prin uscare şi sărare.

Dar de ce aluzia la pămînt, de ce acest genitiv descriptiv (aşa l-am putea eticheta la prima vedere): sarea pămîntului?

Sarea este din pămînt, dar trebuie scoasă, separată de pămînt pentru a fi bună de sărat. În amestec şi numai în amestec sarea îşi pierde puterea. Sarea este dizolvabilă, doar curată, doar neamestecată. Oare cum poate fi altfel apreciată puritatea sării dacă nu prin cît de puţin a mai rămas în ea din componentele mediului în care îşi află sursa? Sarea cu nisip nu este de nici un folos. Dacă se amestecă din nou cu nisipul îşi pierde puterea de a săra şi atunci nu mai este de nimic bună decît să fie aruncată din nou la pămînt. Acolo de unde scoasă.

Cum îşi recapată puterea de a săra, dacă a fost contaminată din nou de pămînt? Prin separare. Dacă nu se întîmplă acest lucru, soarta îi este …. din nou la pămînt.

„Pămîntul” în acest text este o metaforă cu două tăişuri, se referă la sursa sării, care poate fi de asemenea, destinaţia finală pentru sarea ratată, dar şi la lume. Acest fel de jocuri de cuvinte nu sînt străine de retorica Domnului[3].

Lumina

Voi Sunteţi lumina lumii.

14 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

15 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Domnul face aluzie la ceva foarte cunoscut tuturor celor ce asistă la predică: aprinderea luminii la lăsatul serii sau de Parascheve, vinerea, la începutul Sabatului.

Lumina în acea vreme îşi avea sursa în uleiul care ardea în candelă. Ulei care, de asemenea, ca şi sarea, se dizolva pentru a îndeplini funcţia. Obrocul pare să fie coşniţa de măsurat cerealele, împletită din nuiele, fie cofa din tei, folosită la păstrarea grîului.

Ironia Domnului este evidentă. Nimeni nu pune lumina sub oborocul, care stă de obicei jos. Marcu este chiar mai descriptiv[4], iar Luca trimite la o posibilă interpretare ironică, la fel ca şi în cazul pămînt-sare (vasul din care scoţi uleiul, skeuos, să fie cel care îţi acoperă lumina, aşa cum pămîntul din care este scoasă sarea să fie cel care „stinge” sarea prin amestec.)

De asemenea, în textele paralele este mai evidentă linia sus-jos, ca axă pe care poate fi interpretat grupul de trei metafore.

Sarea trebuie pusă SUS pe masă, lumina trebuie ridicată de SUB oboroc, sau de sub pat, cetatea trebuie ridicată SUS pe munte. Locul potrivit pentru fiecare dintre este pe masă, sus în sfetnic şi pe munte.

Cetatea

„O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă.”

În vremea despre care vorbea Domnul, cetăţi erau puţine. Israelul era sub ocupaţie. Erau foarte puţine cetăţi militare sau de refugiu de genul Massadei. Aici este folosit cuvîntul polis, cetate în sensul de cetate locuită, orăşel, însă credem că sensul implicat de Domnul este şi acela de cetate de veghere, de apărare, de scăpare. Aceasta este raţiunea pentru care trebuia să fie la înălţime.

La ce foloseşte o cetate pe care să n-o găseşti repede şi în care să nu poţi să te ascunzi?

La ce foloseşte o cetate camuflată?Ce anume este comun tuturor acestor trei metafore şi care sînt implicaţiile folosirii lor de către Mîntuitorul în contextul relaţiei dintre ucenici şi lume?

Va urma


[1] https://patratosu.wordpress.com/2007/11/10/fericirile-din-rinduiala-rasturnarilor/[2] https://patratosu.files.wordpress.com/2007/11/matei-5-fericirile-o-noua-interpretare.pdf

[3] vezi jocul pneuma – pneuma din Ioan cap. 3 care înseamnă vînt, dar şi duh, deopotrivă.

[4] Marcu 4:21 El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic? Luca 8:16 Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acopere cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.

Anunțuri

6 comentarii

  1. Da Patratosu,

    Multumim pentru explicatii, sunt unele lucruri pe care nu le-am mai auzit, in special cele referitoare la sare.

    Concluziile mele sunt urmatoarele:

    Sarea – trebuie sa veghem mereu sa nu patrunda iarasi pamantul in noi.

    Lumina – trimite la neprihanirea pe care o avem in Hristos si care se vede prin faptele credinciosilor. Oamenii trebuie sa vada clar distinctia dintre un fiu al luminii si fiii veacului acestuia.

    Cetatea – mi-am amintit cum a randuit Dumnezeu cetatile de scapare din Vechiul Testament. Cu grija alese, nominalizate astfel incat oricine sa stie de ele, asezate sus (relevate) pentru a putea fi vazute de departe.

    Intr-un fel, Biserica este mereu in criza deoarece ea este intr-o lupta continua: lupta cea buna a credintei. Asa cum spuneai in unul din comentariile la al II-lea post din aceasta serie, te-ai lipit de Hristos, nu de un mediu, nu de o confesiune. Deci atata timp cat ne concentram asupra identitatii noastre ca si comunitate sau confesiune, vom pierde din vedere pe Hristos. Cine este Cel care ne da identitatea? Unde trebuie sa ne uitam tinta? La Hristos sau la confesiunea din care facem parte? Petru a intrat in criza atunci cand a privit la valuri. Am impresia ca cei din Agora au vrut sa semene putin vant dar au cules furtuna. Crezi ca m-am inecat? Spunea cineva ca noi avem identitate prin Cel ce zice „EU SUNT”. Cultul poate fi doar azi iar maine sa nu mai fie. Ce se va intampla atunci? Vom da vina pe criza de identitate? Care este cauza crizei? Am spus in alta parte ca raportarea la Dumnezeu le determina si pe celelalte doua: cu sine si cu cei din jur. Singura cauza a pierderii unui razboi este netrairea dupa cuvantul Evangheliei (vezi Iosua, Judecatorii, Regii si Cronicile). Deci criza de identitate duce la criza de imagine. Aici este legatura intre cele doua.


  2. Intotdeauna Biserica a castigat adepti prin deosebire. Credinciosii- deosebiti de felul lumii. Daca nu ne pastram puritatea, gustul, suntem pe duca


  3. Corect spus! Deosebirea ne-a făcut … deosebiţi şi deosebit adesea poate însemna frumos…

    Cîntarea cîntărilor… tu eşti ca un măr în mijlocul vreascurilor… frumuseţea macului se vede mai bine dooar pe fundalul galben al grînelor… Un mac între lalele nu este frumos.

    Don, cred că ai înţeles foarte bine ce am vrut să spun!

    da, într-adevăr, criza bisericii poate fi analizată pornind de la aceste imagini biblice.

    Ai intuit iarăşi corect, problema identităţii noastre nu trebuie să se desfăşoare în primul rînd în dialogul cu lumea, să vedem ce spune ea despre noi şi noi despre noi, dacă ne înţelegem, ci în primul rînd orice discurs eclesiologic trebuie să pornească dinsrep Cristologie.

    Acolo este paragigma 0, de acolo trebuie pornit.
    Cred că prima cugetare a bisericii trebuie să fie în dreptul Domnului Ei, Capului Ei, Mirelui Ei.

    Cine este El determină înţelegerea noastră asupra a ceea ce sîntem noi!

    Cultele apar şi dispar, la fel ca bisericile locale, dar Biserica rămîne în veac.

    Da, criza de identitate duce la criza de imagine şi nu invers.

    Problema unor analize recente făcute în mediile noastre este că s-a pornit de la criza de imagine pentru a trata criza de identitate sau criza de imagine a fost confunddată cu criza de identitate…

    Mare greşeală


  4. Atunci cand unii au ramas fara prea multe cuvinte si fara o solutie reala, practica si de bun simt (dincolo de formarea de „comitete olimpice”) in problema deconspirarii, au aruncat mingea in tribuna incercand sa critice suporterii care nu stiu prea bine cum sa fie fotbalisti si asta doar pentru ca meciul de pe teren a iesit jenant.

    Cred ca problema de identitate apare atunci cand „nu sti pe celume te afli”, cu alte cuvinte nu sti in cine crezi si de ce crezi.

    Criza de imagine apare in situatii de nearmonizare intre identitate ca parte launtrica si comportament-imagine ca parte exterioara.

    Vorbim de o criza de imagine in momentul in care, ceea ce este cineva ca identitate, nu mai corespunde cu ceea ce produce exterior, imaginea nu mai reflecta interiorul, fie religios, artistic sau din orice pdv.

    Cred ca au anuntat un meci de fotbal european si au sfarsit printr-unul american, iar cand spectatorii au inceput sa fluiere, au aruncat mingea de oina de data aceasta in tribuna si provocand la aruncarea mingii de oina dupa regulie fotbalului european acompaniat de imbrancelile specifice celui american.

    Amestecul celor doua nu este decat o alta diversiune neserioasa.
    Ramane sa promovam atasarea de Hristos si Dumnezeul Trinitar in felul acesta cetatea isi va redobandi locul, sarea necesitatea, iar lampasul utilitatea.


  5. Patratosu,

    Banuiesc ca asta e si motivul pentru care fiecare tratat de teologie incepe cu capitolul despre Dumnezeu. La inceput Dumnezeu! Trist este ca cel rau a pus sub nasul unora un alt dumnezeu, idoli, terafimi, baali, astartee. Intotdeauna Israel a decazut atunci cand isi pleca inima spre alti dumnezeii. Daca noi, la randul nostru, ne vom indrepta spre alti dumnezei, vom da nas in nas cu o criza de identitate.

    Foarte corect spus Vlad L. Ai completat si ai facut deosebirile dintre identitate si imagine destul de clar pentru mine. Sa nu cadem in capcana diversiunii pe care incearca s-o creeze unii.


  6. Ce să spun, Vlad?
    Nu vreau să ne referim nici măcar aluziv la Agora. Vreau să îmi iau gîndul de la colaborare… este ultima zi a lunii acesteia reci… lăsaţi-o „rece”

    hai să trecem la subiect.

    Continui să cred că o criză de imagine nu poate să fie decît subsecventă crizei de identitate şi nu invers.

    Criza de identitate are de-a face cu mai mult de a şti ce să crezi, trebuie să ştii ÎN CINE să crezi.

    Iar ajungem la Cristos.

    in rest, comentariul tau este tot cu aluzie la Agora.

    Draga Don,

    Da, orice tratat incepe cu Dumnezeu. Cum este tratat, asta este altă treabă.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: